Social

#scandal #parada militara #onoruri militare #emil boc #mircea geoana

Incidentul de la parada militara de 1 Decembrie, o incalcare a Constitutiei?

Mircea Geoana, presedintele Senatului , nu a primit onorurile militare la parada de 1 Decembrie, in absenta din tara a presedintelui Traian Basescu.

In schimb, cel care a primit onorurile militare a fost premierul Emil Boc, incalcandu-se  regulamentele militare care prevedeau ca presedintele Senatului este cel de-al doilea om din stat caruia trebuia sa i se dea onorurile.

Mircea Geoana catalogheaza gestul de ieri a fiind un “fapt fara precedent”, presedintele Senatului anuntand ca va cere institutiilor abilitate sa inceapa o ancheta pe marginea  “incidentului de la parada militara din Bucuresti”.

Istoricul Alex Mihai Stoenescu este de parere ca am asistat la o incalcare a Constitutiei. “Este vorba de inca o incalcare a Constitutiei Romaniei. Acest incident nu-mi aduce aminte decat ultima data cand s-a intamplat asa ceva si anume in decembrie 1989, pe 18 decembrie, cand Nicolae Ceausescu a plecat in Iran si, in loc sa respecte Constitutia si sa-l lase la conducerea statului pe cel care era desemnat, de fapt premierul era desemnat, a numit-o pur si simplu pe sotia sa la conducerea statului", a declarat Stoenescu la Realitatea TV.

Intrebat daca nu i se parea normal ca, la inceputul paradei militare de Ziua Nationala onorul sa-i fie dat lui Mircea Geoana, in calitate de presedinte al Senatului si al doilea om in stat, premierul Emil Boc a spus: "Protocolul este cel care a stabilit si dumneavoasta ati vazut ce s-a intamplat".

Boc a declarat ca a aflat cu o zi inainte ca lui vor fi prezentate onorurile. "Presedintele m-a desemnat in acest sens", a precizat acesta.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea