Social

In Romania sunt prea putine hoteluri de trei si patru stele

In Romania, 80% dintre hoteluri au clasificarea de una sau doua stele , iar turistii straini nu sunt dispusi sa se cazeze decat la unitati de trei si patru stele, acesta fiind unul dintre motivele avansului Bulgariei in domeniu, fata de Romania, potrivit presedintelui FPTR , Daniel Vasilescu . "In Romania, avem prea multe unitati de cazare de nivele inferioare, de una sau doua stele, care nu pot fi o optiune pentru turistii straini, acestia cautand hoteluri cotate de la trei stele in sus. La una sau doua stele, nu poti avea mari pretentii, nici din punct de vedere al dotarilor si nici al serviciilor si al competentei personalului din domeniu", a explicat presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), Daniel Vasilescu. "Din acest punct de vedere, bulgarii s-au trezit mai devreme. in primul rand, au inceput mai devreme privatizarea unitatilor hoteliere, ceea ce le-a permis ca, in ultimii patru-cinci ani, sa efectueze investitii masive in modernizarea multor hoteluri de una sau doua stele, care au fost aduse la nivele de trei sau patru stele. De asemenea, au investit masiv in profesionalizarea fortei de munca din turism, ceea ce le-a adus beneficii importante", a mai spus Vasilescu. (continuarea in Wall-Street )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea