Social

În căutarea miliardelor lui Saddam Hussein

La cateva zile după executarea fostului dictator irakian Saddam Hussein, SUA au extins căutările pentru a-i găsi conturile din străinătate, scrie Itar-Tass. "Vanătoarea de miliarde" are loc în multe bănci şi companii financiare. Mai mult, autorităţile de la Washington încearcă să obţină dreptul de a le interoga pe cele trei fete ale lui Saddam, care se află în Iordania. Potrivit unor experţi americani, Saddam deţinea controlul asupra unor depuneri bancare în valoare totală de 45 miliarde de dolari. O mare parte din aceşti bani, obţinuţi din exportul de petrol irakian în decurs de 30 de ani, au fost investiţi prin intermediul unor companii fictive, înregistrate în Elveţia, Japonia şi Germania. Experţii adaugă la aceste conturi secrete din bănci din Europa şi Orientul Mijlociu şi safe-urile închiriate de Saddam, în care au fost puse la păstrare briliante . În timpul interogatoriilor, fostul dictator nu a furnizat niciun fel de informaţii care ar fi ajutat la descoperirea sumelor pe care acesta le deţinea în străinătate. Starea de sănătate a deţinutului, controlată de două ori pe zi Sergentul Robert Ellis, asistent medical al forţelor armate americane, a avut de îndeplinit o misiune importantă din partea superiorilor: să controleze starea de sănătate a lui Saddam Hussein de două ori pe zi, cat timp acesta s-a aflat în închisoare. "Sarcina mea a fost să-l ţin în viaţă sănătos, pentru ca apoi să poată fi executat", a declarat el ziarului "St. Louis Post-Dispatch". Din palatele de odinioară, Saddam a ajuns într-o celulă de 1,8/2,4 m, prevăzută cu o măsuţă, două scaune de plastic, două chiuvete, un covoraş de rugăciune, un radio minuscul şi cateva cărţi, inclusiv Coranul. Într-o celulă alăturată se aflau medicamente, soluţii intravenoase, un defibrilator şi un aparat de oxigen, gata să intre în funcţie în caz de înrăutăţire bruscă a stării de sănătate a deţinutului. Comportarea acestuia este descrisă ca "exemplară". El nu s-a plans niciodată de nimic, punea deoparte firimituri de paine pentru a hrăni păsările în scurtele momente cand era scos la plimbare, bea multă cafea şi fuma ţigări de foi, susţinand că acestea îi menţin scăzută tensiunea şi invitandu-l pe asistent să i se alăture. La un moment dat, a intrat în greva foamei în semn de protest că mancarea i se strecura printr-o deschizătură a uşii, afirmand că numai animalele sunt hrănite astfel. A încetat greva cand mancarea i-a fost adusă deschizandu-se larg uşa. Acelaşi ziar publică şi schimbul de replici dintre fostul dictator şi călăi. "Să te înghită Iadul!", i-a strigat unul dintre aceştia. "Care Iad, cel din Irak?", a sunat replica celui care urma să fie executat peste cateva secunde.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea