Social

Hezbollah, campion de PR

Teroristul mascat, cu Kalasnikov pe umar, imbracat in uniforma, cu o barba salbatica si privire furioasa, un fel de bestie care nu stie decit sa moara, luind cu el cit mai multi nevinovati - este imaginea-cliseu, singura pe care o vad, sau vor sa o vada, ochii occidentali ori americani. Este o imagine care, desi persista in Occident, nu mai este de actualitate in Orient. Inclestata in razboiul impotriva terorismului, comunitatea internationala pare sa ignore o arma mai periculoasa uneori decit bombele ori atentatorii sinucigasi, si anume puterea cuvintului utilizat cu mijloace moderne de comunicare. Teroristii au experienta in a-si face reclama Aproape toate miscarile considerate teroriste dau dovada de o adaptabilitate uimitoare la noua era a comunicatiilor si tot ce are ea de oferit. Inceputul s-a facut in secolul trecut, cind, de exemplu, revolutia islamica din Iran a fost posibila si datorita cartilor si casetelor cu mesaje inregistrate ale fostului ayatollah Khomeini, casete care circulau ilegal pe tot teritoriul Iranului si au insufletit populatia pina la punctul la care i-au dat motivatia si puterea de a rasturna regimul sahului Pahlavi. Fratia Musulmana si-a raspindit mesajul in tot Orientul Mijlociu, tot cu ajutorul casetelor, pe linga clasicele mesaje incluse in slujba musulmana de vineri. Liderul OLP, Yasser Arafat, stia sa-si faca imagine si nu rata nici o ocazie sa dea legitimitate mesajului sau, aparind alaturi de sefi de stat, ori participind la ceremonii la care era ridicat drapelul palestinian, fara ca statul palestinian in sine sa existe. Cel mai tare birou de presa Un exemplu pentru utilizarea excelenta a mijloacelor moderne de comunicare este miscarea siita libaneza Hezbollah , care pare sa aiba cea mai dezvoltata campanie de PR dintre toate miscarile similare in Orientul Mijlociu. Pe linga luptatori, Hezbollah are, poate, cel mai puternic birou de presa din Liban, si chiar din Orient, cu un numar-record de purtatori de cuvint, cu studii la cele mai bune universitati din SUA si Europa. Responsabilii cu comunicarea ai Hezbollah sint chiar impartiti pe departamente, precum cel asa-numit de „ relatii internationale “. Nici o zi fara Hezbollah Reprezentantii Hezbollah nu refuza un interviu, mai ales cu marile institutii media. Se folosesc de fuga dupa senzational a jurnalistilor ca sa apuce ocazia de a-si transmite mesajul. Nu trece nici o zi in Liban, fara ca un reprezentant ori altul al miscarii siite sa nu tina o conferinta de presa sau sa faca o mica declaratie, oricit de neimportanta, sau sa transmita un mesaj care a mai fost repetat si-n ziua precedenta. Nu conteaza, ordinul pare sa fie „nici o zi fara Hezbollah!“. Miscarea siita a inteles foarte bine ce putere au media. De aceea are propriul post de radio, un post de televiziune numit Al Manar si propriul ziar. Campanie publicitara postrazboi Mai mult, anticipind finalul conflictului cu Israelul, Hezbollah a apelat la o companie specializata de publicitate si a pregatit din vreme o campanie publicitara, care a fost declansata chiar pe 14 august. La citeva ore dupa declararea incetarii ostilitatilor, Beirutul era invadat de panouri si bannere pe care scria „Victoria Divina“, panouri care si acum sint imprastiate in capitala si in toata tara. Oamenii au primit mii de stegulete si pancarte cu acelasi mesaj si cu imaginea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. Astfel, Hezbollah a reusit sa confiste rezultatul indecis al conflictului si sa-l transforme in ochii oamenilor intr-o victorie a „rezistentei“. E drept ca numai libanezi siiti, nu si cei de alte confesiuni, au fost convinsi de acest mesaj, dar asta este suficient in conditiile in care siitii reprezinta aproape jumatate din populatie , inclusa in aria extinsa acum de popularitate a Hezbollah. America cea rea Campania a fost conceputa simplu, dar eficient, folosind opozitia bine-rau: America cea rea si Hezbollah cea buna, care ii apara pe cei slabi de cei puternici. Campania Hezbollah a reusit dintr-o lovitura sa obtina o reactie de indignare si ura fata de tot ce inseamna SUA si aliatul sau, Israelul, si sa transforme acest capital de ura in simpatie pentru Hezbollah. Nu e de neglijat efectul psihologic la nivelul strazii, al oamenilor care trec in fiecare zi, in drum spre serviciu, pe sub bannere galbene (culoarea Hezbollah) pe care scrie „Victoria Divina“ sau pe linga panouri puse pe darimaturi si pe care scrie „Fabricat in SUA“. Brelocuri si tricouri cu Nasrallah Masinaria de publicitate a Hezbollah continua sa lucreze: casete si CD-uri cu discursurile liderului Hassan Nasrallah si ale liderului spiritual, ayatollahul Fadlallah, ori cu cintece patriotice, brelocuri, tricouri, stegulete, postere, pixuri, semne de carte, toate cu imaginea lui Nasrallah, in culorile Hezbollah - galben cu verde. In magazinele din cartierul siit al Beirutului, astfel de suveniruri sint cel mai bine vindute. Si nu le cumpara doar siitii, ci si turistii. Mai mult, astfel de produse s-au revarsat peste granitele Libanului si sint la mare cautare in tot Orientul Mijlociu. Hezbollah, un brand Pe autostrada care leaga Beirutul de Damasc, de exemplu, libanezi cu initiativa transporta in fiecare saptamina, spre Siria, produse cu marca Hezbollah. Daca inainte de conflictul cu Israelul din lunile iulie si august se vindeau cam jumatate de milion de CD-uri Hezbollah pe an, acum, potrivit vinzatorilor, numarul are toate sansele sa se dubleze. Orientul Mijlociu a avut mereu nevoie de o miscare si de un lider care sa inspire. Dupa moartea lui Yasser Arafat a ramas un gol, care acum pare sa fie incet-incet umplut de Hezbollah si liderul sau. Desi miscarea este siita, palestinienii sunniti din Fisia Gaza, de exemplu, au ajuns sa vada in Hezbollah un model de rezistenta si eficacitate in lupta impotriva Israelului. Pentru ei nici nu conteaza ca de fapt conflictul Hezbollah-Israel nu a avut nici invingatori, nici invinsi, ei cred ce le spune impresionanta campanie publicitara a Hezbollah. Muzica terorista Oamenii de PR ai Hezbollah nu au uitat nici un mijloc de comunicare. Exploateaza si muzica. Hezbollah are chiar si propria formatie de muzica - Al Wilaya, care scoate ca pe banda rulanta CD-uri cu titluri de genul „Muzica martirilor“ ori „Promisiunea tinuta“ (chiar numele campaniei militare a Hezbollah imptriva Israelului) sau „America este un bautor de singe“, ori „Libanul va supravietui“. La mitinguri, CD-urile se dau gratis, iar in magazin sint pe bani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea