O organizare dificila si solutii insuficiente
Ministerul Educatiei a transmis o serie de recomandari cu doar doua saptamani inainte de inceperea probelor, insa acestea lasa multe intrebari fara raspuns. Potrivit propunerilor oficiale, elevii de clasa a XII-a ar trebui sa participe la cursuri dimineata si sa sustina examenele dupa-amiaza, sau invers, in functie de programul fiecarei scoli. Aceasta abordare insa ii pune pe elevi in fata unui efort considerabil, mai ales ca probele orale pot dura ore intregi.
"Este absolut inuman sa obligi un elev sa vina la scoala si sa sustina si probele care nu vor dura 2 ore. Sunt probe care dureaza ore in sir. Copiii dau probe orale, nu intra toti odata", spune Iuliana Constantinescu, presedinta Asociatiei Parintilor de la Liceul "L. Blaga".
Profesorii, suprasolicitati si nemultumiti
Situatia este la fel de dificila si pentru profesori. Multi dintre ei vor trebui sa combine orele de predare cu rolul de examinatori, fara o claritate privind compensarea muncii suplimentare. Lucia Cojocaru, reprezentanta a Sindicatului Liber din Invatamantul Preuniversitar Clujean, a criticat lipsa unei planificari coerente: " Unii vor fi supliniti, aceia vor face munca patriotica, ceilalti vor desfasura in aceeasi zi si ore de predare, si ore de examinare."
In liceele cu program de invatamant in doua schimburi, provocarile sunt si mai mari. " Pe parintii celorlalti elevi ii ingrijoreaza cum se vor desfasura cursurile si ce solutii vor avea directorii pentru suplinirea profesorilor care sunt implicati in desfasurarea probelor de competenta ", adauga Constantinescu.
Solutii provizorii si program scurtat
In unele licee, orele de curs ar putea fi reduse la 45 de minute pentru a permite desfasurarea probelor de competente. De exemplu, la Colegiul National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, directoarea Andreia Bodea a reusit sa gaseasca solutii pentru proba orala la limba straina, dar cu dificultati: "Vom avea nevoie de 10 profesori pentru supraveghere, care vor ramane la scoala pana seara, dupa ce isi termina propriile ore."
Critici la adresa sistemului de organizare
Expertul in educatie Marian Stas considera ca aceste probleme reflecta deficientele de organizare ale sistemului educational: " Un amestec, gen o struto-camila tembela, prost croita managerial, care nu ajunge la esenta, mai exact cum sa schimbi sistemul de invatamant."
Calendarul probelor
Probele de competente orale si digitale vor avea loc intre 27 ianuarie si 7 februarie, iar situatia ramane una tensionata atat pentru profesori, cat si pentru elevi. Toti actorii implicati asteapta ca Ministerul Educatiei sa vina cu solutii mai clare si mai eficiente pentru a gestiona aceasta perioada dificila.