Social

Guvernul a alocat 1,4 milioane lei pentru comunele galatene afectate de inundatii

Guvernul a alocat, miercuri, 1,4 milioane lei pentru reabilitarea infrastructurii din patru comune Galatene, afectate de inundatiile din ultima perioada, si a aprobat acordarea de ajutoare constand in alimente si apa minerala.

Cea mai mare suma a fost alocata comunei Brahasesti, respectiv 650 mii lei, iar comunele Gohor, Munteni si Tepu vor primi fiecare cate 250 mii lei. Sumele provin din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului.

De asemenea, Executivul a aprobat hotararea privind scoaterea unor produse alimentare de la Rezerva de Stat . Aceste produse au fost distribuite, inca din data de 3 mai locuitorilor comunelor Galatene afectate de inundatii.

Cadrele Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) din judetul Galati au demarat, sambata, campania de vaccinare a locuitorilor comunei Brahasesti afectati de inundatii, au inceput dezinfectia spatiilor golite de apa si au luat probe din fantanile colmatate.

Precipitatiile abundente cazute in noaptea de vineri spre sambata, care au totalizat in multe zone peste 25 litri pe metrul patrat in 12 ore, au afectat cinci localitati din judetul Galati, cea mai afectata fiind comuna Brahasesti. In satul component Toflea, scurgerile de pe versanti si revarsarea paraului Valea Boului au inundat 100 de case, dintre care 15 locuinte prezinta deja fisuri la structura.

Au fost colmatate 100 de fantani, iar 120 de hectare de terenuri agricole si 30 de hectare de pasuni au fost inundate. Cinci poduri si podete au fost avariate, iar 6,4 kilometri de drumuri comunale sunt acoperiti de aluviunile scurse de pe versanti. Drumul Judetean 241G, care face legatura intre comunele Brahasesti si Tepu, este impracticabil pe o lungime de circa 300 de metri din cauza aluviunilor.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea