Social

Geoana, Felix si Vadim au terminat de scris „condamnarea“ la suspendare

PSD si PRM au anuntat deja ca vor sustine documentul pe baza caruia se va declansa procedura de suspendare a presedintelui Basescu. PC il mai citeste putin. Documentul redactat de PSD si analizat in colaborare cu PRM si PC are, in forma sa finala, peste 50 de pagini si este structurat pe mai multe capitole, fiecare capitol continind citeva subteme. Documentul prin care se incearca suspendarea presedintelui Traian Basescu va fi depus la Parlament in aceasta saptamina. „Parlamentarii PSD se vor ocupa cu depunerea documentului la Biroul Permanent. Din discutiile pe care le-am avut cu ei, am inteles ca vor face acest lucru in primele zile ale acestei saptamini“, ne-a declarat vicepresedintele executiv al PRM, Lucian Bolcas . Incepe cu numirea lui Tariceanu Potrivit lui Bolcas, actiunile neconstitutionale dezbatute de textul documentului incep chiar de la numirea lui Calin Popescu Tariceanu in functia de premier. Parlamentarii din opozitie ii reproseaza lui Basescu ca a numit premierul din partea Aliantei, desi PSD avea la acea ora majoritatea in Parlament, inainte de consultarile cu partidele politice pe aceasta tema. „Trebuia sa inceapa consultarile si pe urma sa indice noul prim-ministru“, sustine Bolcas. De asemenea, in document sint analizate actele prin care opozitia sustine ca presedintele si-a depasit atributiile oferite de Constitutie. Citeva dintre acestea sint cererea si primirea demisiilor sefilor serviciilor secrete, desi ele sint atributul exclusiv al Parlamentului, sau incalcarea separatiei puterilor in stat „prin maniera in care a inteles sa prezideze sedintele Guvernului“. O alta acuzatie ce i se aduce sefului statului este implicarea in problemele Justitiei, aici fiind date doua exemple: unul, de anul trecut, cind, intr-o declaratie, a acuzat „in corpore magistratii de coruptie“, si altul, de anul acesta, cind s-ar fi implicat in alegerea sefului CSM. Rapirea jurnalistilor il costa pe Basescu Un alt motiv pentru care se cere suspendarea presedintelui este impiedicarea bunei functionari a institutiilor publice „prin constituirea unor institutii in afara Constitutiei“. Aici se da drept exemplu constituirea celulei de criza pentru eliberarea jurnalistilor rapiti in Irak. „Nu se stie din cine a fost formata aceasta celula, nu a raspuns in fata nimanui“, ne-a explicat Bolcas. Dupa ce documentul va fi depus la Birourile Permanente ale celor doua Camere, acestea il vor trimite Curtii Constitutionale pentru avizul consultativ. Ulterior, suspendarea se va decide, prin vot secret, in plenul reunit al celor doua Camere. Daca se va trece si de aceasta etapa, Basescu va fi suspendat, atributiile sale vor fi preluate de presedintele Senatului sau de cel al Camerei, urmind ca in maximum 30 de zile sa se organizeze referendum. PNL ar putea vota suspendarea Vicepresedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat simbata, la Alba-Iulia, ca liberalii vor vota pentru suspendarea lui Basescu daca opozitia va dovedi ca acesta a incalcat grav Constitutia. „Daca ni se face dovada unui asemenea argument vom vota, pentru ca sintem un partid democratic care tine la democratie si aplica legile”, sustine Atanasiu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea