Social

Flagrante contra studentilor care isi vind locul din camin

„DNA-ul studentesc “ le face dosar celor care incearca sa obtina sute de euro pentru un loc. Studentii care isi vind locurile in camine nu vor mai avea dreptul la cazarea asigurata de stat. Preturile practicate variaza intre 200 si 500 de euro si pot ajunge chiar si la 1.000 de euro locul, in functie de camin. Prinderea studentilor care fac comert cu locurile de cazare din complexurile din Bucuresti se face prin proiectul „DNA-ul studentesc“, un proiect al Uniunii Studentilor. „Pot spune ca e o practica raspindita. Numai in ultimele doua zile am prins vreo zece studenti din Regie, Leu, Grozavesti si Belvedere“, spune Gabriel Petrea, presedintele Uniunii Nationale a Studentilor din Romania. Seful studentilor explica si cum ii prind pe „comercianti“: „Am lipit biletele cu mesajul «cumpar loc in camin». Lumea ne suna sa ne intrebe daca vrem unul si asa descoperim cine face «trafic»“. Totodata, in Regie sint lipite si de catre studenti biletele cu mesajul „vind camera“. „Noi sunam si ii prindem foarte usor. Ne dam intilnire cu ei si asa ii inregistram. Majoritatea sint cei din anul I de facultate care vin de acasa cu legendele ca se pot vinde locurile“, explica Gabriel Petrea. Lista cu numele studentilor prinsi este trimisa la facultatea de care ei apartin si astfel „li se anuleaza dreptul de a avea loc de cazare“. „Studentii care vor sa cumpere nu patesc nimic, pentru ca oricum nu primesc loc la repartizare “, explica presedintele UNSR. Rectorul Universitatii Politehnica din Bucuresti, Ecaterina Andronescu, a precizat ca „si administratorii sint scosi din circuitul caminelor“. „Doar decanatele se ocupa de repartizarea locurilor in camine. Iar pentru ca exista si posibilitatea ca unii studenti sa se decazeze in timpul anului, am adus o completare in fisa postului de administrator si in cea de sef de camin, si anume ca acestia au obligatia sa anunte cind un student pleaca din camin“, explica rectorul UPB. Toti tinerii care au probleme la facultate se pot adresa DNA-ului studentesc. „Proiectul a fost realizat cu scopul de a rezolva cazurile de hartuire sexuala din universitati, spagile sau fraudarea notelor. Insa pina acum studentii au venit doar cu plingeri pentru locurile din camine“, spune Gabriel Petrea. In toata tara sint putin peste 110.000 de locuri de cazare, la cei peste jumatate de milion de studenti. Numai in Capitala exista un deficit de aproape 25.000 de locuri. Anul acesta au inceput sa fie construite 17 camine, care au 4.465 de locuri. Mai exista in faza de proiectare inca 12 camine, cu executie in 2008. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea