Social

Fidel Castro si-a revenit

Dictatorul cubanez pozeaza pentru ziarul „Juventud Rebelde “, dovedind ca zvonurile privind moartea sa sint false. El avertizeaza insa ca recuperarea va dura mult timp si pot exista si „vesti proaste”. Cu ocazia implinirii virstei de 80 de ani , Fidel Castro a transmis ieri primul mesaj poporului cubanez dupa spitalizarea sa pentru o complicata operatie abdominala, la 31 iulie. „Sint foarte fericit“, declara dictatorul in mesajul publicat in ziarul „Juventud Rebelde“. „Tuturor celor care isi fac probleme pentru sanatatea mea le promit ca voi lupta pentru ea“, adauga Fidel. Ziarul publica si o serie de fotografii cu presedintele cubanez, imbracat intr-un trening, tinind in miini un exemplar al publicatiei comuniste „Granma“ de simbata (pentru a confirma data la care au fost facute pozele) sau vorbind la telefon. Castro pozeaza pe un scaun, in fata unui pat si pare destul de vioi, desi obosit. Fotografiile nu au fost confirmate de alta sursa si sint semnate „Estudios Revolucion“ (o grupare subordonata lui Castro care colectioneaza documente si imagini istorice). Nu exista insa motive ca autenticitatea fotografiilor sa fie pusa sub semnul intrebarii. Vesti proaste In declaratiile sale, Castro anunta ca starea sa „s-a imbunatatit considerabil“, dar adauga faptul ca „sa afirmi ca perioada de recuperare va dura putin timp ar fi absolut incorect“. Dictatorul ii indeamna pe sustinatorii sai sa fie moderati: „Va cer sa fiti optimisti, dar in acelasi timp sa fiti pregatiti sa va confruntati cu stiri proaste“. Prietenul, la nevoie Ieri-seara urma sa ajunga la Havana fidelul aliat al lui Castro, presedintele venezuelan Hugo Chavez . „Voi fi alaturi de Fidel la aniversarea sa de 80 de ani“, a declarat Chavez la Caracas, dupa ce si-a anuntat candidatura pentru inca un mandat la alegerile din decembrie. „O sa ii duc un cadou frumos, un tort bun si vom sarbatori cei 80 de ani ai acestei importante figuri a Americii si a istoriei noastre“, a mai spus liderul venezuelan.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea