Social

Fetele obosite de la tv

Naivitatea noastra de telespectatori furajati cu trei ore de telejurnal in anii de constructie a socialismului a imprumutat ceva din mirarea lui Giga, in '96, cind ProTv a deschis competitia in mass-media vizuala.
Acel "Buna seara Romania, buna seara Bucuresti", rostit de Andreea Esca a capatat acum zece ani puterea magica a unei incantatii misterioase de deschis mintea telespectatorului roman indobitocit de cliseele epocii de aur. "Soyons serieux, Mesdames et Messieurs", daca ar fi spusa astazi, si nu acum zece ani, formula asta de binete n-ar mai stirni nici dram de emotie!

Teo in rolul Tanta

Mass-media si, implicit, televiziunea opereaza cu sabloane. Acest neajuns s-a stramutat dintr-o epoca in alta, iar astazi, dupa cins'pe ani de televiziune libera, pe meleagurile Mioritei exista o inflatie de televiziuni si de produsele lor, numite "vedete" (un cuvint sinonim cu frivolitatea, popularitatea, notorietatea, falsa presupunere de apartenenta la o clasa sus-pusa etc.
Ca sa inchei paranteza, din atitea contradictii de termeni, este clar ca vedeta este o "facatura", un produs adaptabil, intersanjabil, discutabil!).
Nu este o opinie proprie, ci o dogma: Giovanni Sartori spune ca aceleasi mutre pe care le vedem de ani intregi pe micul ecran transforma profesionalismul in rutina, rutina in inertie, inertia in plictis, plictiseala in oboseala. Zau asa!
Exista atitea fete obosite pe sticla teveului, ca iti vine sa-ti dai pumni in fata ca eroul ala cu dubla personalitate din "Fight Club" - si acesta este un sablon, sper ca v-ati (si v-am) prins. Presupun ca pina si patronul celui mai branduit post tv din Romania este putin surmenat; altfel, domnul Adrian Sarbu, ar fi operat oarece rotatie a cadrelor-vedeta pe micul ecran.
Ar fi un experiment nostim ca femeia-plina-de-viata-Teo sa preia rolul blazatei Tanta, iar Tanta sa topaie si sa se intretina filozofic cu manelistii, pe teme foarte dragi publicului laaaaaarg, precum: manelistii la volan, manelistii in bucatarie, manelistii la televiziune, manelistii in picioare, pe scaun, numarindu-si paraii etc.

Astenie pe culoarele PRO TV

Teo are nota ei de originalitate si umor, calitati pe care le-a adaptat unei emisiuni in care omul de rind isi identifica aspiratiile cu cele ale eroilor-invitati pe micul ecran! Dar si-a cam epuizat demult sursele de inspiratie!
Daca la inceput a legitimat can-can-ul, astazi a devenit promotoare a manelistilor, toleranta a suburbanului de care cu abilitate incearca sa se disculpe!
Este incredibil cum o natiune de depresivi (ultimele rapoarte sint really ingrijoratoare) accepta in chip de tonic si energizant, zilnic, maimutareala de seara oferita ca antidepresiv la emisiunile lui Teo! Acelasi tip de astenie bintuie si la alte etaje din Pache Protopopescu.
Un caz care necesita masuri de urgenta este cel al Mihaelei Tatu. Schimbarile succesive de look, ascendenta si descendenta ponderala, iubirea nu din "Numai iubirea", ci din viata ei personala, nu aveau cum sa-i dea acel suflu tonic pe care, dealtfel, Mihaela Tatu nu l-a avut niciodata.
Spontaneitatea ei se impiedica de fraze-tip, elanurile ramin in suspans ca sa plonjeze apoi in fraze intrerupte. Doamna Tatu persista in a ramine de 3 ori femeie, dar gustul din ce in ce mai fad al emisiunii ii saboteaza aspiratiile.

Carisma tocita a Andreei Marin a ramas cantonata intre chitaielile de adolescenta pubera si viclenia femeii care stie in permanenta ca are de interpretat un rol!
Cum ar putea Andreea sa devina mai fresh si mai cool ca fata batrina - scuzati, zina batrina care face minuni si surprize la Tvr?
V-o imaginati pe papusa mecanica Andreea realizind o emisiune despre motoare sau sporturi extreme , suspendata pe cabluri sau facind bungee-jumping?
Oh, nu credem noi, ar fi prea nepotrivit si prea crud pentru ea! Va dati seama cum ar suna risul ei contrafacut in ambianta virginala a unui peisaj de munte, in timp ce coboara pe telescaun: "Dati-mi rapidi jos apreschiurili ca mi s-au cam incins chisioarili!".

Omologul ei prafuit in materie de stors lacrimi si chinuieli sentimentale, pe care le opereaza nemilos in rindul publicului, se afla la Antena 1. Este vorba de Mircea Radu care trage din greu la caravana dragostei- etern crai nemintuit de iubire, alinator al suferintelor altora, Cupidon de imprumut, poznas minuitor al iubirilor care nu-si mai acordau nici macar o sansa. Acest simulacru de vedeta masculina pare ca si-a parafat pe veci cariera in televiziune in roluri de asistent (neprofesionist) al sufletelor zbuciumate.
(Ca sa va lamuresc: paranteza anterioara isi rezerva dreptul de a-l invoca drept contra exemplu pe psihologul Cristian Andrei sau pe si mai profesionistul sexolog Bebe).

Turcescu-Terminator

Justitiarul cu voce inchizitoriala Robert Turcescu este din ce in ce mai deprimat. Si deprimant, totodata! Pai, este greu sa-ti mentii echilibru perfect, cind oscilezi cui si cui a-i acorda bilele care te fac celebru.
Alba-neagra lui Turcescu se traduce printr-o mihnire profunda, o mina de o seriozitate vecina cu CIA-ul, pe care o arboreaza vesnic pe sticla televizorului. Draga Robert, iti admiram logica si clenciurile in care iti prinzi invitatii, dar mai lasa-ne cu aerul asta ipocrit si chinuit de Terminator jurnalistic!

Zaharescu! Da, Zaharescu Andrei. Prezentator la Antena 1. Stimatul domn Zaharescu emana ceva din raceala unui pensionar cam hitru dupa ce postasul il anunta ca i s-a taiat din pensie - desi virsta acestuia il plaseaza undeva in categoria middle age.
Andrei a arborat aceeasi fata chinuita si cind pe vremuri prezenta la Protv. Da, televiziunea te supune la niste stresuri obositoare, dar - simpatic Andrei asta - el macar nu incearca sa para ce nu e! Si, daca ar incerca, parca i-ar iesi?!

Mai fanat ca Zaharescu este doar fostul lui coleg din Pache Protopescu, Mihai Constantin . Recunosc ca nu am avut timp sa-i urmaresc ultimele evolutii in materie de telegenie (ei as, chiar ati crezut ca baiatul asta este telegenic?) decit in unele promo-uri ale Pro-tv-ului. Pe Mihaita nici mort (Doamne fereste, sa batem in lemn, a fost doar o figura de stil) nu mi-l pot imagina imbracat altfel decit in costum gri.
O fi aparut el si-n pulover verde kiwi, alb neon sau albastru electric , dar mimica lui obosita si inexpresiva iti induce o stare de spleen negativ ca-ti vine sa ceri sa tragi un joint!

Stirile sportive au promovat o coana mita biciclista foarte trendy si foarte accesorizata: Simona Patruleasa. De cind a avansat pe sticla, fata asta nu a facut altceva decit sa se oferteze public, sa-si liciteze nurii incit ii induce spectatorului (mai ales daca este de sex masculin) dorinta compulsiva de a pune mina pe telefon, sa formeze 898989.... si sa intrebe: "Alo? Antena 1?".
Da, aveti dreptate, Patruleasa, cu-asa atitudine, nu are nimic obositor pe ea, ci mai curind ademenitor. Altceva voiam sa zic: nu sintem atit de prosti incit sa nu ne dam seama de ceva. Ce disperata ar fi daca nu ar mai avea atita expunere si s-ar intoarce exilata in cariera aia de invatatoare pe care o incepuse!

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea