Social

Felix, inca sase luni in misiune

Ceea ce se anticipa, s-a confirmat. PC n-a iesit de la guvernare, dar a schimbat candidatul la functia de vicepremier . In schimb, partidul a jucat piesa „Inalbirea lui Felix“. Consiliul National de ieri al PC a fost o simpla formalitate. Zarurile au fost aruncate inca de simbata, la ultima intrunire a lui Dan Voiculescu cu demnitarii partidului. Discursurile echivoce de ieri - majoritatea incerte si fara sa atace direct obiectul ordinei de zi, iesirea sau raminerea la guvernare -, votul secret si rezolutia votata nu au reprezentat decit decorul cu aparenta democratica necesar pentru ca Voiculescu sa nu iasa sifonat in urma scandalului CNSAS, care a confirmat ca liderul PC a facut politie politica si ca a fost informator cu nume de cod Felix. Voiculescu si-a dat inca sase luni Pentru statistica vor ramine cele 355 (din 378) de voturi favorabile pentru rezolutia de raminere la guvernare si prin care se cere renegocierea protocolului Coalitiei si sustinerea initiativelor legislative ale PC si ale lui Dan Voiculescu de catre partenerii de Coalitie. Parteneri care au fost criticati pentru ca nu sint interesati de PC decit atunci cind trebuie sa treaca anumite legi, dar care „trateaza cu aroganta initiativele noastre si le resping“. Voiculescu nu a suflat insa nici un cuvint despre voturile duplicitare ale senatorilor PC, care au generat mai multe crize in Coalitie. Nu in ultimul rind, ieri Voiculescu a ordonat iesirea de la guvernare, peste sase luni, in cazul in care partenerii de Coalitie nu vor tine cont de doleantele PC. Pas inapoi dupa metoda Copos Dan Voiculescu a declarat in urma cu doua saptamini ca preluarea functiei de vicepremier este conditionata de decizia CNSAS in ceea ce-l priveste. Ieri el a uitat de aceasta declaratie si a facut pasul inapoi jucind comedia „promovarii tinerei generatii de politicieni“. Voiculescu a facut, din senin, apologia „transferului de putere“, de la seniorii partidului la cei tineri, tinind pe aceasta tema o dizertatie lacrimogena din care s-a inteles ca tinerii politicieni „nu trebuie sa astepte ca batrinii sa iasa la pensie“, iar acestia din urma „nu trebuie sa se agate de functiile pe care le detin...“. Dupa care, a facut anuntul soc: „Pentru functia de vicepremier este nevoie de un om mai tinar“, acesta fiind motivul pentru care a „renuntat la nominalizarea“ sa pentru aceasta functie. Nici un cuvint privind neindeplinirea conditiei CNSAS. Voiculescu s-a retras dupa metoda Copos. Asa cum se anticipa, „inlocuitorul“ lui Voiculescu pentru functia de vicepremier a fost desemnat deputatul Bogdan Pascu, mina sa dreapta de la Grivco. Amenintari cu „dizolvarea“ partidului In cele trei zile de intilniri ale liderilor PC, doar pentru o singura ora s-a pus problema iesirii de la guvernare. Vineri, la Sinaia, la discutiile cu presedintii de filiale, Voiculescu ar fi explicat ca de fapt ar fi vorba doar despre o iesire din Cabinetul Tariceanu, iar dupa caderea acestuia, in urma motiunii de cenzura, PC ar urma sa fie cooptat din nou in Executiv. Conservatorii ar fi urmat sa fie luati pe „buletinul“ PSD. Dupa finalizarea discutiilor, ministrul Codrut Seres si deputatul de Alba Nicolae Popa , principalii sustinatori ai raminerii la guvernare, au iesit negri din sala de sedinte. Totul s-a „rezolvat“ simbata dimineata in jurul orei 4.00, cind sustinatorii lui Seres l-au atentionat pe Voiculescu ca „partidul se va dizolva“ daca „raminem in afara guvernarii“, urmind sa plece toti demnitarii si toti alesii locali. Oda lui Voiculescu - „om dirz si hotarit“ „Dan Voiculescu nu a colaborat cu Securitatea, nu a avut alte legaturi decit frecarea inerenta pe care orice cetatean al Romaniei o avea cu subansamblele si mecanismele statului, fara sa fi acceptat sa faca jocul Securitatii sau sa fie aservit acesteia. Mergem la victorie cu acest caz.“ Asa si-a inceput deputatul Sergiu Andon , avocatul lui Voiculescu, oda adresata sefului sau. Un sef pe care il percepe ca „un om puternic, dirz si hotarit“, a carui imagine „este umbrita de false manipulari“. Andon i-a atentionat „pe toti cei care s-ar lasa impresionati de marea manipulare“ sa nu sufere o „grava rusine“. „Problema se va lamuri la CNSAS, in justitia romana si, in extremis, la CEDO. Sper sa se rezolve insa in prima etapa, iar imaginea domnului Dan Voiculescu va iesi mai clara decit umbrele si suspiciunile care vin in urma unor false manipulari“, a incheiat Andon. Intilnire de taina cu Tariceanu Dan Voiculescu a intirziat o ora la sedinta Consiliului National. A circulat zvonul ca ar fi avut o intrevedere cu premierul Tariceanu, si acesta intirziind la o actiune. Voiculescu nu a negat presupusa intilnire, spunind doar ca „am avut o intilnire, e timpul meu liber. Nu e important ce si cum“. Intrebat ce a discutat joi la Taverna Sirbului cu presedintele Basescu, liderul PC a fost ferm de aceasta data: „Nu stiu despre ce vorbiti, nu a existat o astfel de discutie“. Reactii Emil Boc – presedintele PD: „Decizia le apartine si,sincer, nici eu nu prea vedeam motive pentru care sa paraseasca guvernarea si ma bucur ca si ei au ajuns la aceeasi concluzie. Sint foarte multi membri in Partidul Conservator si unde le e locul, si unde nu le e locul. Vom face ordine dupa o analiza foarte riguroasa pe fiecare componenta. Sint unii facuti membri peste noapte si acum ocupa functii de conducere.“ Marko Bela – presedintele UDMR: „Am putea merge cu un guvern minoritar . Probabil s-ar putea si fara un alt partener. Putem concepe fel de fel de formule, dar, in Parlament, cu majoritatea existenta, si asa ne confruntam cu probleme in fiecare zi. Eu m-as gindi cum as putea sa intaresc aceasta majoritate si nu sa ma laud ca si cu un guvern minoritar am reusi foarte bine. PC are dreptate cind solicita regindirea colaborarii in Coalitie, mai ales ca nu a participat la elaborarea programului de guvernare.“ Teodor Melescanu – vicepresedintele PNL: „Decizia Partidului Conservator de a ramine la guvernare este oportuna, asigurindu-se functionarea in continuare a Coalitiei guvernamentale intr-o perioada in care tara are mare nevoie de aceasta majoritate parlamentara . In ceea ce priveste conditiile prezentate, eu cred ca nu este serios cind guvernezi intr-o coalitie sa pui conditii ultimative pe termen lung.“ Mircea Geoana – presedintele PSD: „A fost mult zgomot pentru nimic. Acesta este doar un alt episod al vietii acestei Coalitii care s-a nascut prin minciuna si tradare. Chiar daca actuala Coalitie va mai rezista, viata acesteia este pe sfirsite. Indiferent de personajele care fac parte din Guvern, Coalitia este compromisa definitiv.“

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Top

Cauta-ti perechea