Social

Fanfara si sarmale cu ocazia Zilei Europei

Mari amatori de petreceri campeneşti, romanii nu se dezmint nici atunci cand vine vorba despre Ziua Europei . În timp ce în zona centrală a Capitalei vor defila fanfarele militare din şapte ţări europene, în Parcul Obor se vor împărţi sarmale şi vin. Este prima sărbătorire a Zilei Europei, în Romania, de cand suntem membri ai UE. Piaţa Universităţii, centrul festivităţii Fanfare militare din Bulgaria, Cipru, Germania, Italia, Lituania, Roma­nia şi Spania vor defila astăzi, între orele 19.00 şi 19.30, pe bulevardele Magheru şi Nicolae Bălcescu, între Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană. În faţa Teatrului Naţional va urma, pană la ora 23.00, un concert extraordinar, susţinut de cele şapte reprezentative ale fanfarelor militare. În total vor fi peste 300 de muzicanţi militari. Spania va fi reprezentată chiar de fanfara Gărzii Regale din Madrid, formată din 100 de profesionişti. Evenimentul va fi urmărit şi de reprezentanţii ambasadelor europene de la Bucureşti, iar municipalitatea a profitat de ocazie şi s-a implicat în organizarea Zilei Europei. De aproape o lună, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti ( ArCuB ) a pregătit acest spectacol mai puţin întalnit pană acum pe străzile Capitalei. O pomană pe cinste, de dragul integrării După modelul "Ţuică şi fasole, de 1 Decembrie", primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, organizează astăzi, la ora 11.00, o masă pentru toţi, în Parcul Obor. Meniul este de data aceasta mai bogat, cu sărmăluţe şi vin, iar ca petrecerea să fie cat de cat pecetluită ca o festivitate închinată Europei, va canta muzica militară. În plus, poliţiştii comunitari ai sectorului 2 vor arăta de ce sunt în stare prin demonstraţii de box şi arte marţiale. Nici reprezentanţii administraţiei sectorului 4 nu vor trece cu vederea evenimentul de astăzi. Mai mulţi elevi ai liceelor din sector vor participa la concursul de cultură generală "Europa este aici", organizat la Colegiul "Mihai Eminescu".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea