Social

Falşii pensionari ne costă cam un milion de lei pe an

Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (INEMRCM), aflat în subordinea Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale ( CNPAS ), descoperă anual mii de persoane care îşi cumpără cu bani grei dosarele de pensionare pe caz de boală. Numărul lor poate fi cunoscut cu exactitate doar în urma verificărilor făcute prin sondaj de INEMRCM. O parte a dosarelor medicale de invaliditate sunt controlate prin sondaj. Dintre acestea, o parte sunt verificate prin internare în institut, însă cele mai multe internări se fac la solicitarea medicilor experţi ai asigurărilor sociale din teritoriu. În 2006 au fost depistaţi 2.000 de falşi pensionari pe caz de boală. Şi cum pensia medie de invaliditate este mică, aproximativ 400 RON, mulţi dintre ei o rotunjesc muncind la negru. 9.420 de persoane au fost internate anul trecut la INEMRCM. Dintre acestea, 2.849 au fost supuse investigaţiilor în vederea evaluării capacităţii de muncă, alte 6.137, pentru verificarea deciziei de pensionare, potrivit datelor puse la dispoziţie de CNPAS. Din cele 2.849 cazuri de propunere la pensie de invaliditate evaluate în institut la solicitarea medicilor experţi din teritoriu, 58% nu prezentau afecţiuni invalidante la momentul internării, fiind respinse de la încadrarea în grad de invaliditate. De precizat că propunerile de pensionare pe caz de invaliditate sunt făcute de medicii specialişti din reţeaua curativă. Dintre cei 6.137 pensionari de invaliditate verificaţi în INEMRCM , în 32% din cazuri s-a constatat redobandirea capacităţii de muncă. Făptaşii, greu de depistat INEMRCM nu are competenţa să stabilească dacă documentele medicale care stau la baza întocmirii dosarului medical pentru pensionarea de invaliditate sunt false. Şi, după cum afirmă oficialii CNPAS, nu există o parghie legală prin care să fie traşi la răspundere cei depistaţi ca falşi pensionari de invaliditate, în afara privării de indemnizaţia obţinută ilegal. La sfarşitul anului 2006, la nivelul serviciilor de expertiză medicală se aflau în evidenţă 836.240 pensionari de invaliditate, din care 689.957 revizuibili. Judeţele cu număr mai mare de pensionari, peste media pe ţară, sunt: Bihor, Satu Mare, Valcea, Maramureş, Ilfov, Argeş, Sălaj, Damboviţa, Suceava, Caraş-Severin, Olt, Arad, Sibiu, Mureş. Preşedintele CNPAS, Mihai Şeitan, şi-a propus, încă de la începutul acestui an, să blocheze falsele pensionări. „Este îngrijorător faptul că, în prezent, avem peste 800.000 de pensionări pe caz de boală. Dintre acestea, numai în 2006 s-au înregistrat 200.000 de pensionări de invaliditate, ceea ce este imens şi în totală necorelaţie cu evoluţia bolilor din Romania", a spus Mihai Şeitan. Preşedintele CNPAS a precizat că, în prezent, există mai multe propuneri. „Fie vom prelungi perioada de penalizare, care în prezent este doar pană cand persoana împlineşte varsta legală de pensionare, după care primeşte aceeaşi pensie ca toată lumea, fie vom mai micşora valoarea penalizării, dar o vom menţine pe toată durata vieţii pensionarului. Ne vom gandi şi la o posibilitate ca cei care se pensionează anticipat să se poată angaja în altă parte, ceea ce, după legea de acum, este imposibil", a mai spus Mihai Şeitan.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea