Social

Exclusii din PNL, Musca si Stolojan, cresc in increderea electoratului

Mona Musca pare sa fi trecut cu bine de scandalul colaborarii cu Securitatea. Un sondaj Insomar , realizat in perioada 12-17 octombrie, pe un esantion de 1.205 persoane, cu o marja de eroare de 2,8 la suta, arata ca Musca a reusit sa creasca, intr-o luna, cu 6 procente in increderea electoratului. Astfel, fostul deputat PNL a ajuns la 39 la suta incredere in septembrie-octombrie, fata de 33 la suta in august-septembrie, ramanand pe locul al treilea in topul personalitatilor politice. Asta, dupa ce Musca scazuse, imediat dupa ce s-a aflat ca si-a ascuns colaborarea cu Securitatea, cu 13 procente in increderea alegatorilor. Presedintele Traian Basescu este in continuare pe primul loc, cu 57 la suta (in urcare cu 3 procente), urmat de Theodor Stolojan (exclus din PNL ca si Mona Musca) - cu 43 la suta, avand tot o crestere de 3 procente. Gigi Becali este al patrulea, cu 36 la suta, dar are o scadere de 2 procente, semn probabil ca perfomantele slabe ale Stelei in Liga Campionilor afecteaza imaginea patronului din Ghencea. O crestere semnificativa - de 5 procente - are, in mod ciudat, si presedintele PD Emil Boc, care este cotat cu 34 la suta, la egalitate cu pesedistul Mircea Geoana. Cea mai importanta urcare in sondaje - de 7 la suta - ii apartine liderului PIN Cozmin Gusa, care are 21 la suta. Sociologii de la Insomar pun acest scor pe seama discursului public penetrant al lui Gusa. Darea afara a disidentilor, decizie gresita Jumatate dintre subiecti au apreciat ca excluderea disidentilor din PNL este o decizie gresita, in timp ce numai 18 la suta sustin aceasta masura, iar 32 la suta afirma ca actiunea nu este nici buna, nici rea. Ce-i drept, raspunsurile ar putea fi influentate de propozitia care preceda intrebarea: "In ultimul timp, unii membri ai PNL sustin ca au fost exclusi din partid dupa ce au criticat activitatea lui Tariceanu si a liderilor acestui partid". Intrebarea putea fi pusa direct: "Ce parere aveti despre excluderile din PNL?", fara preambulul care ar fi putut provoca simpatia repondentilor. Intrebati cum cred ca va afecta PNL excluderea lui Stolojan, 58 la suta dintre intervievati au raspuns ca "in rau", 9 la suta in bine si 34 la suta apreciaza ca partidul liberal nu va suferi in nici un fel. Pareri impartite despre alegerile anticipate Sondajul Insomar, realizat la comanda Federatiei Sindicatelor Libere Petrom, arata ca electoratul este divizat atunci cand vine vorba despre organizarea alegerilor anticipate anul viitor, odata cu scrutinul pentru Parlamentul European, asa cum a propus Traian Basescu. Cercetarea arata ca 39 la suta dintre subiecti sunt total sau mai degraba de acord cu aceasta idee, 43 la suta sunt total sau mai degraba impotriva, iar 17 la suta nu sunt interesati de aceasta chestiune. Alianta D.A. ramane in continuare preferata romanilor, cu 46 la suta intentie de vot (2 procente in crestere), urmata de PSD - 22 la suta (constant), PRM - 12 la suta (in scadere cu un procent), UDMR si PNG - 5 la suta, ambele formatiuni fiind in scadere cu un procent. Daca Alianta s-ar desfiinta, atunci PD ar obtine cele mai multe voturi - 32 la suta, pe locurile urmatoare clasandu-se PSD - 23 la suta, PNL - 16 la suta, PRM - 12 la suta, PNG si UDMR - 5 la suta. Absenteismul este de 33 la suta. Sondajul mai arata ca 62 la suta dintre cei care nu voteaza sau nu sunt hotarati nu se simt apropiati de nici un partid, restul distribuindu-se astfel: 11 la suta - de PSD, 9 la suta - de PD, 5 la suta - de UDMR sau PNL, 4 la suta - de PRM si 2 la suta - de PNG.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea