Social

Europa priveşte îngrijorată haosul de la Bucureşti

Europenii au început să transmită politicenilor romani că s-au săturat de certurile permanente de la Bucureşti. Germania este de părere că amanarea europarlamentarelor, vacantarea postului de la Ministerul de Externe , procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu sau moţiunea împotriva ministrului Justiţiei Monica Macovei arată şovăiala sensibilă a procesului de reformă şi de combatere a corupţiei în Romania. În contextul în care Comisia Europeană aşteaptă pană pe 31 martie primul raport postaderare din partea Romaniei, politicienii de la Bucureşti sunt preocupaţi exclusiv să dea lovituri la glezne adversarilor Certurile din politica damboviţeană riscă să atragă suspendarea unor drepturi ale Romaniei în Europa. Pană la sfarşitul acestei luni, Comisia Europeană aşteaptă primul raport postaderare din partea Romaniei, oficialii europeni fiind interesaţi în special de progresele înregistrate în Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Dacă Romania nu reuşeşte să îndeplinească obiectivele asumate, se poate activa clauza sectorială pe JAI, prevăzută în Tratatul de aderare. Asta înseamnă că pe o durată de pană la 3 ani, sentinţele curţilor romane de justiţie nu vor fi recunoscute de statele UE . (continuarea in Curentul )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea