Social

Esti alergic la frig?

Inrosirea fetei si a mainilor sunt principalele semne ale alergiei la vremea rece. Pentru a scapa de aceasta problema cere sfatul unui alergolog si invata cateva reguli pentru a-i face fata. Daca, atunci cand vine vremea rece, pe fata si pe maini, in special, iti apar brusc pete rosii, nu te gandi ca este ceva normal. S-ar putea sa suferi de alergie la frig. Aceste reactii sunt la fel de chinuitoare ca si cele cauzate primavara de polen. Cand esti alergic la vremea rece, iti apare o eruptie pe maini si pe fata. Adica te trezesti cu pete rosii, mai mici sau mai mari. Si, uneori, chiar cu mici umflaturi sub forma de noduli. "Primul semn al acestei reactii este dat de culoarea tegumentelor mainilor, care devin rosii. La nivelul fetei apare edemul. Mai precis, buzele se umfla, ca si pleoapele si intreaga fata, in general", afirma medicul alergolog Rares Simu, de la Centrul Medical Unirea. Atentie si la nasul inrosit. "Trebuie spus ca nasul inrosit nu este o manifestare tipica alergiei, ci poate indica o rinita cronica vasomotorie, care se poate agrava la frig", completeaza specialistul. Asadar, nu asocia inrosirea nasului cu alergia, cum ai fi tentat sa faci. Petele pot sta pe piele si 12 ore Urticaria Afrigore, cum mai este numita alergia la frig in termeni stiintifici, este dureroasa pe zonele afectate de eruptie (obraji, maini). Este o durere profunda, neclara. Unele pete dispar in 10-15 minute dupa ce iti pui manusile sau te acoperi cu fularul, insa reapar atunci cand intri in contact cu vremea rece. Pana cand dispar, este posibil sa astepti sapte, opt sau chiar douasprezece ore. Specialistii spun ca mai exista si un alt tip de alergie, numita "Eritem pernio", care reprezinta o tulburare la nivelul vaselor de sange. In acest caz, pe maini, inclusiv pe degete, apar rani de culoare violacee, simptome care pot dura zece sau cincisprezece zile. Testul cu gheata Cum deosebesti alergia la frig de o alta boala dermatologica? In primul rand, prima se manifesta cutanat si dispare brusc, spun medicii. "Putem sa apelam si la testul cu gheata. Se pune un cub de gheata pe antebratul pacientului si, dupa o anumita perioada de timp, constatam reactia. Daca pielea se va inrosi imediat, persoana respectiva poate sta linistita, nu este alergica. In cazul in care apare vreo umflatura, roseata sau mancarime , vor fi necesare si analize ale sangelui. Ele ne lamuresc daca in spatele alergiei nu se afla o alta afectiune, cum ar fi hepatita sau o boala parazitara", mai spune specialistul alergolog Rares Simu. El mai precizeaza ca aceasta sensibilitate la frig poate fi ereditara. Antihistaminicele previn reactiile alergice Daca te numeri printre cei ce sufera de aceasta sensibilitate la frig, trebuie sa ai grija ca atunci cand este rece afara sa-ti acoperi foarte bine mainile si fata, ori de cate ori iesi din casa. Tratamentul cu medicamente presupune administrarea de antihistaminice . "Sunt medicamente care blocheaza aparitia acestor reactii. Tratamentul trebuie facut pe toata durata sezonului rece", adauga alergologul. Fara mezeluri, inghetata si conserve Expertii ii sfatuiesc pe cei alergici la frig sa evite, pe cat posibil, temperaturile foarte scazute, contactul cu gheata, zapada sau cu picaturile reci de ploaie. Nu ai nevoie de un regim alimentar special. Lasa deoparte insa produsele cum ar fi mezelurile, conservele ori alimentele care au in compozitie coloranti sau conservanti. Si, cat tine iarna, abtine-te de la inghetata sau bauturi reci . De asemenea, e bine sa aplici unguente pe zonele afectate si sa le speli numai cu apa calda spre fierbinte.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea