Social

Durerile inimii

Durerile ascutite, persistente ale inimii sunt cauzate nu numai de infarct, ci si de pericardita acuta, boala periculoasa prin complicatiile aparute datorita cronicizarii ei. Pericardita reprezinta inflamatia acuta a pericardului, membrana seroasa care imbraca muschiul cardiac. Daca aceasta membrana nu este elastica, inima nu se poate dilata si contracta, acest lucru avand consecinte uneori fatale. CAUZE Una dintre cele mai frecvente cauze ale bolii este pericardita reumatismala aparuta in timpul unui puseu reumatismal articular acut. Si tuberculoza poate duce la pericardita, de aceea este importanta diagnosticarea si tratarea ei precoce, inainte de a evolua spre rigidizarea pericardului. Totusi, cele mai des intalnite pericardite sunt benigne, cauzate de o infectie cu un virus, desi rareori acesta poate fi descoperit prin analize de laborator. Boala mai poate aparea, ca urmare a unui infarct, a unei septicemii, a unor boli autoimune (lupus eritematos) sau, deseori, a insuficientei renale. SIMPTOME Principalul simptom este durerea toracica constanta, mai puternica in momentul inspiratiei profunde, a inghitirii sau in pozitia culcata. Ea se amelioreaza prin pozitia aplecata inainte a corpului si seamana cu durerea provocata de pleurezie ( apa la plamani ) sau infarct. La stetoscop, medicul aude zgomot de frecare pericardica, superficial, variabil de la un moment la altul. Tahicardia si tulburarile de ritm sunt frecvente, dar absenta semnalului electric specific si transaminazele normale diferentiaza pericardita de infarct. TRATAMENT In caz de pericardita acuta benigna, tratamentul consta in administrarea de medicamente contra durerii si antiinflamatoare de tipul aspirinei. Substantele corticoide (hidrocortizon) sunt uneori necesare. Daca pericardita este efectul unei alte boli, se trateaza si aceasta concomitent.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea