Whitney Purvis, cunoscuta din reality show-ul „16 and Pregnant”, trece printr-o tragedie cumplita. Vedeta americana a anuntat ca fiul ei, Weston Gosa Jr., in varsta de doar 16 ani, a murit pe 2 iunie. Vestea a fost facuta publica printr-un mesaj emotionant postat pe contul ei de Facebook.
„Viata este atat de cruda si nedreapta. Nu pot sa inteleg. Copilul meu s-a dus si nu stiu cum sa mai traiesc. Era perfect. Acesta e cel mai rau cosmar al meu, si s-a transformat in realitate. Nu vreau sa fie real. As da orice sa-l mai pot tine o data in brate. Cuvintele nu pot descrie durerea pe care o simt”, a scris Whitney in postare, potrivit eonline.com.
Aceasta nu a oferit detalii despre cauza mortii, dar a continuat sa isi exprime dragostea nemarginita fata de fiul ei: „Te iubesc atat de mult, Weston Owen Gosa! Tu erai inima mea. Eram atat de mandra de omul in care te transformai. Nu pot merge mai departe fara tine. Odihneste-te in pace, ingerul meu. Ai plecat prea devreme!”
Ce s-a intamplat cu Weston
Informatii suplimentare despre moartea adolescentului au fost oferite de mama sa vitrega, Amy Gosa. Aceasta a scris pe retelele sociale ca l-a gasit pe Weston fara suflare in dimineata zilei de 2 iunie.
„Am incercat sa-l trezesc la ora 7 dimineata, dar nu mai respira. I-am facut resuscitare cardiopulmonara si am chemat salvarea. Paramedicii au continuat manevrele, apoi l-au transportat la spitalul din comitatul Gordon, unde a fost declarat decedat”, a povestit Amy.
Ea a mentionat ca Weston se confrunta cu mai multe afectiuni medicale, printre care diabet si o boala genetica rara, numita deficit de alfa-1 antitripsina, care poate afecta grav plamanii si ficatul.
Familia asteapta in prezent rezultatul autopsiei pentru a putea afla cu exactitate cauza decesului.