Dragostea in Teatro-clip

Se intampla uneori ca dupa o perioada in care ai vazut mai multe – prea multe - spectacole care sa te faca sa te intrebi „de ce teatru?” sa dai intamplator peste unul care sa-ti aduca aminte din plin de ce nu se poate trai fara aceste intalniri denumite conventional ”teatru”.

Forma a ceea ce se intampla pe scena s-a schimbat mult in ultimele decenii, discursul unor regizori s-a radicalizat in varii directii, iar una dintre ele este non-naratiunea, refuzul linearitatii, respingerea povestii ca nemaifiind necesara pentru intelegerea unui public aflat permanent sub bombardament mediatic.
Dar toate acestea nu sunt decat vorbe pana cand gasesti pe scena o creatie care sa dea teoriei dimensiunea reala a emotiei pure, venita pe alte cai decat cele cu care ne-am obisnuit cei mai multi dintre noi, dar venita totusi, ba mai mult, inundand spectatorul si luandu-l pe sus ca intr-o avalansa de sentimente comparabila cu indragostirea.

Carlos J. Pessoa, creatorul companiei portugheze Teatro da Garagem, are curajul si nebunia frumoasa de a miza pana la capat pe poezie. O poezie pura, sfasietoare, care loveste ca un cutit, tocmai pentru ca porneste de la situatii banale, din viata de toate zilele si atinge o dimensiune profunda a umanitatii, foarte adesea uitata de noi toti in goana de toate zilele.

Poemele lui Pessoa vorbesc despre dragostea neimpartasita, despre visul de a-l gasi pe celalalt, despre tristetea incercata atunci cand il pierzi, despre asteptare si singuratate si despre toate gesturile mici cu care isi umplu timpul cei care se afla in plina cautare si refuza sa renunte la ea.

Regizorul Pessoa asociaza cuvintelor scrise de dramaturgul Pessoa imagini de o simplitate tulburatoare, imagini surprinzatoare care sporesc si mai mult concentratia de poezie a fiecarui moment. O femeie isi asteapta barbatul care nu mai vine si face asta in jurul unei mese pe care a pregatit-o pentru el.

Deodata intoarce un scaun cu picioarele in sus, ia cele doua pahare in care turnase vin si le asaza in echilibru fragil pe doua dintre picioarele scaunului, dansand apoi singura in jurul mesei in rochia aleasa special pentru el. Un barbat vorbeste cu fiul sau absent si, in timp ce vorbele curg, el isi aprinde rand pe rand degetele de la maini, care sfarsesc prin a arde ca niste mici torte in bezna scenei.

Un barbat promite ca nu se mai intoarce pentru ca ”nici o lacrima nu se compara cu roua diminetii in care ai plecat” si spunand asta face un gest simplu: lasa pamant sa-i curga printre degetele mainilor intinse. O alta femeie spune cuvintele ei de dragoste unui aparat special pentru jocurile de noroc, iar o alta apare imbracata in albinuta ca sa vorbeasca despre greutatea de a traversa in fiecare zi orasul pe autostrada cu 16 benzi pentru a merge la serviciu.

Cand o voce din off o intreaba daca chiar vrea sa mearga la acest serviciu, pare ca o noua lume de posibilitati se deschide ca un abis in fata ei, care nu s-a gandit niciodata la o eventuala alternativa.

De altfel, banalitatea ucigatoare a fiecarei zile este, de fapt, personajul principal al spectacolului conceput de Pessoa. Acea banalitate in stare sa omoare si cea mai frumoasa iubire, acea rutina care ii indeparteaza pe oameni unii de altii, ba chiar de ei insisi, care ii face sa renunte la vise, la evadari, la aventura, la emotie si sa se inscrie intr-un circuit previzibil, fara nici o iesire, devenind prizonierii unei curse de soareci.

Ultimul ”clip” din spectacol (teatru-clip este nu numai numele spectacolului, ci si conceptul lui Pessoa) are ca protagonista o femeie in al carei discurs poetic revine ca un leitmotiv o rugaminte adresata iubitului:”Fa-mi o surpriza! Te rog, fa-mi o surpriza!”.

In timp ce ultimele cuvinte erau spuse, iar in scena aparea un tip ce relua la megafon versurile acestui ultim poem, plafonul Teatrului Odeon, unde s-a jucat spectacolul la Bucuresti, s-a deschis, facand o adevarata surpriza celor aflati in sala. Surprizele sunt numai bune sa rupa ritmul monoton al zilelor si sa ne faca sa vedem lumea cu alti ochi. Iar ”Teatro-clip” creat de artistul portughez a fost o astfel de surpriza.