Social

Diplomatie marca Tariceanu: de la coada vacii la consulat

Noul consul general al Romaniei la Sevilla, Monica Stirbu, nu stie limba spaniola , dar este liberal convins. Convins ca PNL trebuie sa faca alianta cu PSD. Romania a inaugurat recent o noua misiune consulara in Spania, la Sevilla. Cum romanii din peninsula iberica sint o tinta electorala importanta, Cabinetul Tariceanu a trimis in Spania un om de incredere: fostul deputat PNL Monica Stirbu. Noul consul va avea in jurisdictie provinciile spaniole Andalucia (Huelva, Sevilla, Cordoba, Jaen, Almeria , Granada, Malaga si Cadiz), Murcia si Extremadura. Demisie discreta din Parlament Ca sa ajunga la Sevilla, pe 6 februarie 2007, Stirbu si-a dat, discret, demisia din Camera Deputatilor. Oricum, proaspatul consul a zabovit in Parlament mai putin de doi ani, si asta dupa ce in iunie 2005 intrase pe locul eliberat de un alt deputat demisionar, Octavian Claudiu Radu. In afara de faptul ca provine din principalul partid de guvernamint, PNL, Monica Stirbu nu are nimic altceva in CV care ar fi putut s-o recomande pentru aceasta functie. Nici macar nu stie limba spaniola. Monica Stirbu nu vede nici o problema aici: „Urmez cursuri de spaniola la Primaria din Sevilla pe care mi le platesc din salariu, 400 de euro pe luna. E un curs intensiv de trei luni. Deja inteleg bine limba“. Habla espagnol Daca in privinta asimilarii limbii spaniole mai sint sanse, la capitolul diplomatie noul consul o ia tot de la zero, doar ca problema nu se poate rezolva prin participarea la cursuri intensive. Proaspata doamna consul este, la baza, inginer zootehnist. Probabil, un inginer bun, care si-a iubit mult profesia de a ajuns sa publice chiar si un manual despre alimentatia rationala a animalelor, la Editura Didactica si Pedagogica. Monica Stirbu nu vede vreun impediment nici la acest capitol: „Nu o facultate facuta acum 30 de ani e menita sa te lege de o profesie. Invatam tot timpul“. E drept, doamna inginer a absolvit si un curs de tehnica gospodaririi apelor. Insa nici acesta nu pare sa-i fie de mare ajutor in exercitarea mandatului de consul. Dupa ’90, Monica Stirbu si-a facut mina in afaceri. Daca ne raportam la declaratia de avere, n-a fost o mina prea buna, pentru ca ea a plecat in Spania cu datorii la banci de peste 50.000 de euro. Omul lui Melescanu Oricum, fostul deputat PNL recunoaste ca prietenii politici au ajutat-o sa ajunga consul in Spania. „Mi-am dorit dintotdeauna sa ajung in Spania. As fi vrut sa ajung inca din 1996. Atunci insa, eram prea «mica» din punct de vedere politic si profesional“, spune ex-penelista, venita in partidul bratienilor din ApR o data cu Teodor Melescanu, principalul sau mentor politic. De fapt, Melescanu este cel care a ajutat-o sa promoveze la nivel central, dupa ani de politica la nivelul Timisoarei, si tot el a incurajat-o sa-si cumpere bilet de Spania si sa renunte la mandatul de parlamentar. S-a opus aliantei PNL-PD La trecutul sau politic, Monica Stirbu priveste inapoi cu mindrie: „Sint o liberala autentica“. Din recuzita nu lipseste nici „bunicul care a facut inchisoare politica pentru ideile lui liberale“. Spune cu tarie ca este in PNL din 16 martie 1990. Ii reamintim ca a trecut si prin ApR si-si aduce aminte ca, de fapt, este „social-liberala“ si ca plecase din PNL „intr-un moment in care devenise prea de dreapta pentru acele vremuri de tranzitie“. De fapt, acum PNL „este social-liberal“, iar Monica Stirbu isi face un titlu de glorie ca „impreuna cu Norica, Ludovic, Crin, Dinu, Calin, Melescanu“ s-a opus aliantei PNL-PD. „Noi am fost intotdeauna pentru o alianta PNL-PSD“, a punctat noul consul. In interiorul PNL, Stirbu a respectat linia oficiala a conducerii, fiindu-i alaturi in momente precum acela al audierii lui Dinu Patriciu, care se plingea ca-i sint ascultate ilegal telefoanele. Deputata PNL de atunci il compatimea pe omul de afaceri penelist, spunind ca „miine, poimiine ne trezim ca ne sint ascultate si noua telefoanele; nu este corect“. A vorbit doar trei minute in Parlament In afara acestei declaratii de pe holurile Casei Poporului, Monica Stirbu a reusit performanta de a lua cuvintul in plenul Parlamentului, in aproape doi ani de mandat, de nu mai putin de patru ori, si a vorbit, in total, 3 minute si 52 de secunde. Ultima mare preocupare a ex-deputatei, inainte de a-si da demisia si de a-si prelua postul in serviciul diplomatic extern, a fost promovarea propunerii legislative pentru modificarea si completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale romanesti din strainatate. MAE se explica Intr-o declaratie transmisa ziarului nostru, Ministerul Afacerilor Externe explica cum a ajuns s-o desemneze pe Monica Stirbu in inalta functie din Spania. „Doamna Monica Stirbu detine o experienta parlamentara consistenta (un an si sapte luni - n.r.) si a manifestat un interes statornic fata de dezvoltarea relatiilor bilaterale dintre Romania si Spania. De asemenea, are relatii si contacte bune cu membrii comunitatii romanesti din regiune. Prin relatiile la nivelul factorilor romani de decizie poate contribui la dezvoltarea relatiilor dintre administratiile regionale si locale din Romania cu cele din circumscriptia consulatului general (provinciile Andalucia, Murcia si Extremadura)“, se arata in comunicatul MAE, care nu uita sa precizeze, sec, ca „HG de numire este aprobata in sedinta de guvern“.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea