Social

Detergentul care spala urmele de dopaj

Concurenta dintre chimisti si activistii antidoping a cunoscut saptamina trecuta un nou episod. Ciclistii folosesc detergent nu doar pentru a-si spala echipamentul, dar si pentru a „spala“ urmele lasate de substantele dopante in urina, avertizeaza expertii care realizeaza analize antidoping in Elvetia, noteaza “Gazeta Wyborcza” in numarul de ieri. In opinia lor, ciclistii au inceput sa utilizeze proteaza, o enzima folosita in produsele de spalat, care distruge proteinele din probele de urina. In aceste conditii, sportivii care utilizeaza eritropoietina (EPO) nu mai au emotii la controalele antidoping. Descoperirea a fost prezentata duminica, intr-o emisiune a televiziunii publice elvetiene. Concluziile expertilor au fost confirmate de Martial Saugy, seful laboratorului din Lausanne acreditat de Agentia Mondiala AntiDoping (WADA). „Aceasta descoperire a fost posibila datorita colaborarii dintre functionarii care au derulat ancheta in ultimul scandal de dopaj din Spania, Uniunea Internationala de Ciclism si autoritatile elvetiene antidoping“, a precizat Saugy. „In acelasi timp am observat un numar mare de teste in care nu au fost descoperite urme de EPO, nici macar de EPO natural, asadar am inceput sa ne dam seama de ce se intimpla“, a adaugat el. Capacitatea proteazei de a distruge rapid anumite proteine a fost demonstrata anterior de cercetatori. Noutatea, in opinia lui Saugy, este folosirea enzimei pentru mascarea dopajului. Eritropoietina este un hormon secretat in mod natural de organism in rinichi, dar sportivii pot lua o cantitate suplimentara de eritropoietina pentru a-si mari performantele fizice. Absenta acestui hormon din probele de urina in urma folosirii proteazei nu poate fi insa folosita ca dovada a dopajului. „Nu poate fi pedepsit un sportiv pe baza unui singur fapt, deoarece exista si cazuri naturale in care nivelul EPO este foarte scazut sau nu apare deloc“, a subliniat Saugy.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Pune o intrebare