Social

Deputatii juristi i-au dat NUP lui Nastase

Presedintele Comisiei Juridice acuza DNA de ingerinte politice in cazul dosarului fostului premier.

Deputatii juristi, membrii ai comisiei care cerceteaza cazul fostilor sau actualilor ministri parlamentari aflati in vizorul DNA, au decis miercuri sa recomande plenului Camerei Deputatilor neinceperea urmaririi penale in dosarul deputatului PSD, fostul premier Adrian Nastase, informeaza NewsIn.

Seful comisiei, deputatul conservator Sergiu Andon, a acuzat miercuri DNA de ingerinte politice clare in acest dosar. Da, vorbim de ingerinte politice. Categoric da, ostentativ, vizibil, demonstrabil. Putem relua discutia in zilele urmatoare, se contureaza clar o insistenta din a transforma niste raporturi de natura comerciala intr-o roaba de hartii in jurul careia sa se poata colporta ca ar fi ceva para-penal", a declarat deputatul PC, la iesirea de la audierile Comisiei.

Andon a mai precizat ca raportorii Comisiei juridice nu au reusit sa gaseasca nici macar in exprimarile DNA natura penala a cazului Nastase. Decizia de miercuri a Comisiei juridice din Camera in cazul Nastase este una categorica, asta in conditiile in care intr-un alt caz al unui lider PSD , aceasta a evitat sa dea un verdict si sa faca o recomandare explicita plenului.

Deputatii vor stabili saptamana viitoare daca avizeaza cererea de urmarire penala pentru deputatii PSD Miron Mitrea si Adrian Nastase, urmare a solicitarii DNA in acest sens, anunta marti secretarul Camerei, Ioan Munteanu, la finalul sedintei de Birou Permanent .

DNA a sesizat pe 21 aprilie, Camera Deputatilor pentru a cere urmarirea penala fata de Miron Mitrea, ministru al lucrarilor publice, transporturilor si locuintei in perioada decembrie 2000 - iunie 2003, respectiv al transporturilor, constructiilor si turismului in perioada iunie 2003 – decembrie 2004, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, instigare la fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, ultimele doua in legatura directa cu infractiuni de coruptie, instrumentate in dosarul numarul 49/P/2006.

Pe 24 aprilie DNA a sesizat din nou Camera Deputatilor, dar de data aceasta pentru a cere urmarirea penala a fostului lider PSD Adrian Nastase, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, trafic de influenta si participatie improprie la infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata , in legatura cu fapta de trafic de influenta, instrumentate in dosarul numarul 114/P/2007.

Dosarul respectiv se refera la modul in care familia Nastase a dobandit imobilul de pe strada Zambaccian. Pentru avizarea inceperii urmaririi penale este nevoie de doua treimi din numarul deputatilor.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea