Social

Deputaţii îşi dublează bugetul pentru maşini şi deplasări

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a propus o creştere cu 45% a bugetului acestei instituţii în 2007, comparativ cu bugetul aprobat iniţial pentru 2006. Majorarea ar fi de doar 18%, dacă se ia în considerare faptul că, la rectificarea bugetului, deputaţii au mai primit nişte bani. Cele mai spectaculoase creşteri solicitate de deputaţi sunt la achiziţiile de maşini, mobilă şi alte " active fixe ", neprecizate, precum şi la deplasări interne. De exemplu, în 2007, deputaţii doresc să cheltuiască trei milioane de lei (peste un milion de dolari) pentru maşini, echipamente şi mijloace de transport . În acest an, ei au primit la acest capitol doar jumătate din suma pe care o vor primi în 2007. Pentru mobilier, Camera Deputaţilor speră să i se aloce nu mai puţin de opt milioane de lei (aproape trei milioane de dolari), adică de şase ori mai mult ca în 2006. La deplasările interne, sumele s-au dublat, în timp ce la cele externe creşterea este de doar 12%. Potrivit memorandumului intern care fundamentează proiectul de buget al Camerei, aceste sume au în vedere creşterea tarifelor de cazare şi transport, precum şi majorarea deplasărilor în străinătate, urmare a aderării la UE. Parcarea subterană a parlamentului continuă să înghită sume imense de bani, bugetul pe 2007 fiind de 1,8 milioane de lei. Conducerea Camerei Deputaţilor a mai explicat necesitatea majorării bugetului prin faptul că, prin adoptarea statutului funcţionarului parlamentar, de anul viitor, aceştia vor primi tichete de masă în valoare de un milion de lei. În schimb, deputaţii au decis să facă o economie substanţială la achiziţia de cărţi şi materiale documentare, unde bugetul se va reduce cu mai mult de 50%, ajungand la 111.000 lei noi. Proiectul de buget adoptat de Biroul Permanent trebuie aprobat de plenul Camerei şi apoi introdus în bugetul de stat pe 2007, care este elaborat de guvern şi aprobat de întregul parlament . Încă un milion de euro, în 2006 Tot ieri, conducerea Camerei a aprobat cheltuieli suplimentare de un milion de euro pentru diferite dotări, printre care un sistem de transport pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii. În plus, pentru vizitatorii Palatului Parlamentului ar urma să se achiziţioneze patru terminale "Info Kiosk". Secretarul Biroului Permanent, Radu Ruşanu, a explicat că sumele alocate provin din redistribuirea sumelor prevăzute la capitolul "Mobilier" şi "Sistem pentru testarea şi verificarea canalelor de fibră optică". Camera va beneficia şi de dotările folosite la reuniunea de la Bucureşti a statelor francofone. Deputaţii au rămas, printre altele, cu trei canapele, 16 covoare, 70 de fotolii, precum şi o linie de autoservire.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea