Social

Deputatii au adus din Turcia modelul pentru liceele private romanesti

Deputatii din Comisia pentru invatamant intentioneaza sa elaboreze un act normativ pentru liceele private inspirat, nici mai mult, nici mai putin, decat din legislatia din Turcia. Ideea le-a venit parlamentarilor dupa ce, saptamana trecuta, au vizitat aceasta tara pentru un schimb de experienta. "Sistemul lor de functioneaza perfect. Sunt mult peste noi, de aceea o sa mergem, in elaborarea proiectului, pe legislatia lor", ne-a precizat presedintele Comisiei, deputatul PRM, Lia Olguta Vasilescu . Potrivit legii la care lucreaza alesii, programul ar presupune ca elevul sa petreaca intreaga zi la liceu , dar sa aiba un program special: dimineata sa studieze materiile mai importante, apoi sa aiba ore de sport, iar, dupa pranz, sa se odihneasca, astfel ca, dupa-amiaza, sa faca meditatii cu profesorii. "Dupa parerea mea, taxa pentru un liceu particular ar trebui sa ajunga la 1000 de euro pe an, avand in vedere ca, zi de zi, elevii au asigurata cazarea si masa", a aratat Olguta Vasilescu . In proiectul pe care il pregatesc, deputatii doresc ca elevii care termina un liceu particular sa poata sustine tot aici si examenul de bacalaureat, nu intr-o institutie de stat. Presedintele Comisiei pentru invatamant a apreciat ca textul s-ar putea finaliza luna viitoare, dupa care actual normativ sa intre in dezbaterea plenului. In cele cinci zile pe care le-au petrecut in Turcia, membrii comisiilor pentru invatamant au vizitat mai multe licee, universitati, dar si gradinite. Alesii s-au aratat invidiosi pana si pe jucariile copiilor turci, mai colorate parca decat cele ale copiilor din Romania. Deputatul PD Petru Movila s-a gandit chiar ca o camera de joaca nu le-ar strica nici parlamentarilor. Ei au mai fost impresionati si de preparatele traditionale turcesti. Deputatul PRM Marin Diaconescu s-a plans de kilogramele pe care le-a capatat in aceasta deplasare: "Niciodata nu am mancat atatea baclavale!".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea