Social

Democratii trag de timp in privinta desfiintarii Aliantei D.A.

Pentru ca nu au reusit sa se inteleaga cu liberalii in privinta modului in care vor fi completate locurile ramase in Parlament, democratii amina oficializarea divortului politic. Democratii au anuntat dupa ce au fost scosi de la guvernare de liberali ca vor incepe procedurile de desfiintare a Aliantei la tribunal. De atunci nu au mai facut nimic. Motivul: in lipsa unei intelegeri cu PNL, din punct de vedere juridic, Alianta nu poate fi desfiintata. Marea problema ramine completarea locurilor ramase vacante in Parlament. Pina acum, sase parlamentari PNL si PD au eliberat fotoliul de parlamentar. Urmeaza ca inca sase sa paraseasca Parlamentul Romaniei. Patru de la PD - senatorul Maria Petre si deputatii Marian Jean Marinescu , Monica Ridzi si Roberta Anastase. Doi de la PNL - deputatii Cristian Busoi si Adina Valean . Acestia candideaza pe locuri eligibile la alegerile pentru Parlamentul European. In cazul in care vor fi alesi, vor trebui sa renunte la statutul de parlamentar roman. „In decizia judecatoreasca de desfiintare a Aliantei trebuie trecuta neaparat si procedura care trebuie urmata dupa aceasta. Adica cele doua partide trebuie sa se hotarasca, prin intelegere, asupra modului in care vor fi umplute locurile ramase vacante“, ne-a explicat deputatul Marian Sirbu, presedintele Comisiei de validare a parlamentarilor. Problema este ca PNL si PD au candidat in 2004 pe liste comune . Regula ar fi ca locul ramas vacant sa fie ocupat de urmatorul candidat din lista electorala . In acest caz, PD ar fi dezavantajat. Paritatea pe lista intre cele doua partide este de un parlamentar PD la trei parlamentari PNL. Deci, in aproape toate situatiile, un parlamentar PD care renunta va fi inlocuit de unul PNL. Din acest motiv, negocierile dintre liderii PNL si PD sint in impas de mai multe luni. PD vrea ca locurile ramase vacante sa fie impartite jumatate-jumatate, in timp ce liberalii vor respectarea ordinii de pe lista. „Nu am mai discutat in ultima vreme cu colegii de la PD, noi credem insa in continuare ca ar fi corect sa se respecte ordinea din lista“, ne-a declarat liberalul Mihai Voicu, fostul trezorier al Aliantei. Parlamentarii nu sint singura mostenire care trebuie impartita. Alianta mai are o datorie de 200.000 de euro fata de firma GMP a lui Felix Tataru pentru campania din 2004. Democratii sustin ca ei si-au platit partea, suma fiind datoria PNL, iar liberalii pretind ca ei si-au achitat toate datoriile. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea