Social

Democraţii propun subvenţionarea căldurii

Democraţii lucrează de zor la o strategie pentru subvenţionarea întreţinerii pe timpul iernii, mai ales din ianuarie 2007, cand Romania va deveni membră UE şi se vor interzice ajutoarele de stat pentru plata întreţinerii pe timp de iarnă. Preşedintele PD, Emil Boc, spune că PD se gandeşte la două variante. Fie se va acorda un ajutor direct familiilor cu venituri reduse, fie se va finanţa combustibilul pentru toţi cetăţenii. Subiectul acesta a fost discutat în şedinţa BPN de ieri mai bine de două ore, după cum a spus chiar Boc. S-a decis ca ministrul Vasile Blaga, primarul Adriean Videanu şi secretarul de stat în MAI Mircea Toader să elaboreze această strategie pentru acordarea de subvenţii. Boc consideră că subvenţionarea combustibilului ar duce la scăderea globală a sumelor plătite de toată lumea. Această soluţie vizează însă şi aplicarea unei cote diferenţiate de subvenţie, care ar putea ajunge pană la cinci milioane de lei vechi, pentru familiile sărace. Cea de a doua variantă presupune direcţionarea subvenţiilor pentru întreţinere direct spre familiile cu venituri foarte mici, iar cei care au venituri mari să nu mai beneficieze de niciun fel de scutire de plată. Preşedintele PD spune că vor discuta aceste variante şi cu colegii lor din Alianţă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea