Social

Demers sub semnul disputei politice

Motivatia Curtii Constitutionale, care respinge acuzatiile aduse lui Traian Basescu, consacra institutia presedintelui activ, a afirmat ieri purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Valeriu Turcan . Valeriu Turcan a aratat ca Parlamentul este indreptatit sa continue demersul precizand insa ca acesta trebuie asumat ca fiind unul politic "fara baza constitutionala". Consilierul prezidential pe probleme juridice, stefan Deaconu , a calificat decizia Curtii ca fiind una clar impotriva suspendarii presedintelui Basescu. "Mie mi se pare ca este o decizie justa, clara, prin care nu se lasa loc la interpretari, privitoare la avizul negativ pe care Curtea Constitutionala l-a dat", a spus Deaconu. "Mai mult, in aceasta decizie sunt facute o serie de analize cu privire la faptele ce i se imputa presedintelui si pe fiecare in parte CCR a decis ca nu sunt motive intemeiate pentru ca presedintele sa fie suspendat. Prin urmare, avizul este clar negativ, in privinta suspendarii presedintelui Romaniei", a mai spus consilierul prezidential. Avizul Curtii Constitutionale si motivarea acestuia sunt in concordanta cu hotararea luata de Curte in 1994, dar, cum este vorba de un aviz consultativ, parlamentarii vor aprecia singuri "existenta si gravitatea faptelor" pentru care s-a propus suspendarea presedintelui, sustine profesorul universitar Ioan Stanomir de la Facultatea de stiinte Politice. "Din pacate, natura consultativa a acestui aviz limiteaza eficacitatea lui. Dupa parerea mea, va fi o problema de lectura a deciziei", ne-a declarat expertul in Drept constitutional . Potrivit lui Stanomir, este putin probabil ca argumentele CC sa-i razgandeasa pe alesi, atat timp cat "intregul demers s-a desfasurat sub semnul patimii politice, si nu al reflectiei". Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu sustine ca motivatia avizului CC asupra propunerii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu arata ca, in opinia Curtii, Romania are o republica prezidentiala . "Angajamentul de presedinte jucator are temei constitutional, legitimat de Curtea Constitutionala", a declarat liderul PD, Emil Boc. El a precizat ca CC a stabilit, de asemenea, ca seful statului beneficiaza de libertate de exprimare, iar participarea sa la sedintele Guvernului este legitima.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea