Social

Dem Rădulescu ar fi împlinit 75 de ani

Actorul Dem Rădulescu s-a născut la 30 septembrie 1931, la Ramnicu Valcea, şi a absolvit, în 1954, Institutul de Art ă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, ca bursier pe toată perioada studiilor. A debutat în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti, căruia i-a rămas fidel toată viaţa. A mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi Teatrul de Comedie . A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului romanesc. A jucat în filme şi a avut numeroase apariţii la radio şi la televiziune. S-a remarcat prin seriozitatea abordării rolurilor de comedie, întruchipand personaje în piese de I.L.Caragiale (O scrisoare pierdută, Caţavencu, Farfuridi, Cetăţeanul turmentat, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, D'ale Carnavalului ), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (Siciliana, jucată de 1600 ori), Maiakovski (Ploşniţa), Bernard Shaw, Shakespeare, Haşek (Soldatul Sveik). A jucat în numeroase producţii cinematografice Un suras în plină vară (1963), Politică şi delicatese (1963), Serbările galante (1965), Şapte băieţi şi o ştrengăriţă (1966), Brigada Diverse intră în acţiune (1970), B.D. la munte şi la mare (1971), B.D. în alerta (1971), Astă seară dansăm în familie (1972), Explozia (1972), Veronica (1972), Veronica se întoarce (1973), Comedie fantastică (1975), Aurel Vlaicu (1977), Eu, tu şi Ovidiu (1977), Expresul de Buftea (1978), Am o idee (1981), Un Saltimbanc la Polul Nord (1982), Fram (Serial TV) (1983), Secretul lui Bachus (1984), Primăvara bobocilor (1985), Coana Chiriţa (1986), A doua cădere a Constantinopolului (1994). Prin rolurile pe care le-a interpretat, a devenit în scurtă vreme unul dintre cei mai populari actori, iubit de publicul larg de toate varstele şi categoriile. Umorul său natural, cizelat prin studiu, a devenit marca inconfundabilă a personalităţii sale. Graţie talentului său pedagogic şi a bogatei sale experienţe creatoare în activitatea didactică, a contribuit la formarea a zeci de tineri actori valoroşi ca profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică. A murit la 10 septembrie 2000.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea