Social

Decizia de condamnare cu suspendare a sotiei lui Adrian Paunescu, contestata de Parchet

Procurorii contesta decizia unei instante valcene de a o condamna la doar doi ani de inchisoare cu suspendare pe sotia senatorului Adrian Paunescu, pentru accidentul rutier pe care l-a provocat in iulie anul trecut si care s-a soldat cu trei morti si un ranit grav.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca procurorii au facut apel, indignati de faptul ca Carmen Paunescu a primit doar doi ani cu suspendare desi a provocat moartea a trei oameni si ranirea altuia, dar si pentru ca se tem ca o astfel de sentinta poate deveni un precedent periculos pentru dosarele in care sunt judecati autori ai accidentelor rutiere grave.


Colaborare


Sentinta Judecatoriei Ramnicu Valcea a fost contestata la Tribunalul Ramnicu Valcea, au adaugat sursele citate, care au precizat ca procurorii valceni vor colabora in sustinerea apelului cu cei din Craiova, care au instrumentat initial dosarul accidentului provocat de Carmen Paunescu.

Supravietuitoarea accidentului provocat de sotia senatorului Adrian Paunescu a renuntat la plangerea civila impotriva acesteia, instanta urmand sa analizeze doar latura penala a dosarului si sa stabileasca daca dna Carmen Paunescu este sau nu vinovata de ucidere din culpa si vatamare corporala grava.

Partile s-au inteles pe latura civila, victima retragandu-si plangerea cu privire la despagubiri. Acest fapt a fost comunicat instantei, care a lua act de aceasta hotarare acum o saptamana.

In octombrie anul trecut, procurorii Parchetului Tribunalului Dolj au trimis-o in judecata pe sotia senatorului Adrian Paunescu, in urma accidentului pe care l-a comis in 31 iulie 2004 si care s-a soldat cu moartea a trei persoane si ranirea grava a celei de-a patra. Carmen Natalia Paunescu a fost trimisa in judecata pentru ucidere din culpa si vatamare corporala grava, preciza Ministerul Public, la acel moment.


Filmul accidentului


Potrivit rechizitoriului, in 31 iulie 2004, in jurul orei 11.00, Carmen Paunescu a plecat din Bucuresti spre Craiova la volanul unui autoturism Hyundai Terracan, insotita de fiica ei, aflata pe locul din dreapta fata. In jurul orelor 14.00, intre localiatile Pielesti si Craiova, Carmen Paunescu a incercat sa depaseasca mai multe masini care circulau in aceeasi directie. Autoturismul ei s-a ciocnit frontal cu o Dacia Nova care venea din sens opus, condusa de Burlan Marin.

In urma impactului, masinile au fost avariate, iar Marin Burlan si sotia sa - aflata pe locul din dreapta fata - au murit pe loc. Una dintre fiicele lor a fost proiectata prin parbriz si a suferit rani care i-au cauzat moartea, in timp ce fata cea mica a ajuns la spital cu rani grave la cap si la picioare. Carmen Panescu a fost si ea ranita, suferind un traumatism inchis toracic, cu fracturi costale multiple si alte leziuni.

Probele si expertiza tehnica au indicat ca sotia senatorului Paunescu s-a angajat intr-o depasire imprudenta. Expertii au considerat ca accidentul nu s-ar fi produs in cazul in care Carmen Paunescu s-ar fi asigurat temeinic la angajarea in depasire sau ca putea fi evitat daca aceasta ar fi recurs la alte manevre decat cele pe care le-a facut.

Fiica sotilor Burlan - Silvia, prin reprezentantul sau legal, s-a constituit parte civila in dosar, cerand patru miliarde de lei cheltuieli si daune morale. De asemenea, s-a constituit parte civila Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, cu suma de 82.403.590 de lei, reprezentand cheltuieli de spitalizare.

Procurorii au stabilit ca faptele comise de Carmen Paunescu intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare din culpa, dar nu au acuzat-o si de vatamare corporala din culpa pentru accidentarea minorei Ana Maria Paunescu , intrucat tatal acesteia nu a formulat plangere, potrivit informatiilor difuzate de Ministerul Public, in momentul trimiterii dosarului la instanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea