Social

Dan Voiculescu ameninta din nou cu demisia din Senat

Dan Voiculescu este cu un pas mai aproape de demisia din Senat. Nemultumit ca intalnirea cu premierul nu i-a adus sprijinul pentru proiectele partidului, liderul conservator i-a trimis lui Calin Popescu Tariceanu o scrisoare deschisa . "Ca partener in dialogul politic va asigur ca aceast mesaj reprezinta punctul final al solicitarilor pe care le-am adresat in ultima vreme pentru reducerea TVA. Ca om politic , am declarat ca, daca nu voi reusi sa impun proiectele partidului pe care il conduc, ma voi retrage din Parlament. Sunt convins ca eu pot sa-mi respect promisiunea. Ce se va intampla insa cu promisiunea facuta oamenilor ca vor trai mai bine?", a precizat Dan Voiculescu, presedinte PC, intr-un comunicat de presa. La intalnirea cu premierul, conservatorii au solicitat sprijin pentru reducerea TVA la alimentele de baza, constituirea fondului de solidaritate pentru pensionari, neimpozitarea profitului reinvestit si prelungirea cu trei ani a contractelor de inchiriere pentru chiriasii din casele nationalizate . Calin Popescu Tariceanu a spus ca Executivul nu poate da curs propunerilor legislative ale PC in acest moment, pentru ca aplicarea acestora afecteaza "filosofia fiscala si bugetara promovata de Guvern", bazata pe cota unica . Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea