Social

Cuplul regal britanic - 60 de ani de casnicie

Elisabeta a II-a , primul monarh englez care isi serbeaza nunta de diamant. Ocupantii tronului britanic ofera un bun exemplu de mariaj longeviv. Perechea de la Buckingham Palace implineste astazi 60 de ani de casnicie, ocazie cu care cei doi vor isi vor serba nunta de diamant. Inca de ieri, Palatul Regal a facut publice fotografii oficiale cu cei doi, tinandu-se de brat. Pozele au fost facute in cursul acestui an la Broadlands, Hampshire, proprietatea unchiului lui Philip unde, cu sase decenii in urma, cuplul si-a petrecut noaptea nuntii. Duminica, printul Charles a organizat un banchet in onoarea parintilor sai, iar ieri, la Westminster Abbey, unde a avut loc ceremonia de nunta acum 60 de ani, peste 2.000 de persoane au asistat la un serviciu religios aniversar, organizat in onoarea celor doua capete incoronate. La ceremonie au participat si alte cupluri care si-au unit destinele intr-o zi de 20 noiembrie. Coliere si sosete, printre darurile de nunta Philip a avut parte de doua petreceri ale burlacilor inainte de a deveni print consort. Afirmatia ii apartine reginei, care a dezvaluit 60 de aspecte legate de nunta regala. Printre altele, cei doi insuratei au avut un tort de nunta inalt de aproximativ trei metri si au primit circa 2.500 de cadouri din intreaga lume, printre care si un colier de aur cu smaralde, de la regele Farouk al Egiptului, dar si doua perechi de sosete impletite, de la un admirator. La o zi dupa ceremonie, regina a urmat traditia initiata de mama ei si a trimis buchetul de nunta la Westminster Abbey, pentru a fi depus pe piatra funerara regala. Astazi, cuplul regal britanic va pleca spre Malta, tara in care a locuit intre 1949-1951, printul fiind, la vremea respectiva, ofiter in Marina Regala. "In ciuda aparentelor, regina, in varsta de 81 de ani, si printul Philip, in varsta de 86, nu au parte de un mariaj formal. Intotdeauna au fost alaturi unul de celalalt si s-au sprijinit si la bine, si la rau", a afirmat o prietena apropiata. Tort de nunta din donatii Regina avea 21 de ani cand a devenit sotia locotenentului de 26 de ani Philip Mountbatten, din Marina Regala britanica. Evenimentul din 20 noiembrie 1947 a fost primit cu bucurie de britanici, care incercau sa-si revina dupa un razboi devastator. Potrivit site-ului oficial al Casei Regale, pe atunci printesa Elisabeta a facut economii pentru a-si putea cumpara rochia de mireasa. Vremurile grele prin care trecea tara au facut ca tortul regal sa fie "incropit" din ingrediente donate de "Australian Girl Guides", organizatie de cercetase pe care printesa o conducea. Elisabeta a devenit regina in 1952, dupa ce tatal ei, regele George al VI-lea, a murit. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea