Social

Cum sa iei startul in cariera profesionala

"Fara o destinatie precisa, avem la dispozitie nenumarate drumuri care ne pot duce oriunde". Mai mult decat o propozitie de spart gheata, replica de mai sus s-a constituit intr-un pretext al trainingului sustinut de Crina Ilie, director al firmei Classic HR, in deschiderea evenimentului Students' Action Week, care a avut loc, pe parcursul saptamanii trecute, la Cercul Militar National din Bucuresti. Intitulat sugestiv "Start in cariera profesionala " si sustinut in forta de catre un om cu opt ani de experienta in domeniul recrutarii de personal, trainingul a oferit participantilor o sumedenie de ponturi utile cat priveste pasii de urmat in alegerea unei cariere. "Cum aflam daca un anumit job ni se potriveste?", "Cum r trebui sa arate un CV, ca sa fie luat in seama, si nu aruncat la cos in secunda urmatoare?", "Ce trebuie sa fac ca sa obtin un job?", "La ce-ar trebui sa ne gandim inainte de-a ne alege cariera?", "Ce asteptari au angajatorii de la noi si ce-ar trebui sa asteptam noi de la ei?", "Cum pot sa conving un angajator sa ma ia in considerare, chiar si in lipsa experientei profesionale"... Acestea sunt doar cateva dintre nelamuririle studentilor participanti la trainingul interactiv.
Etapele orientarii profesionale
"Primul pas in alegerea unei traseu profesional il constituie autocunoasterea. Faceti acest lucru cu seriozitate, cu creionul si hartia in fata. Ganditi-va ce calitati si defecte aveti, dar puneti-i si pe cei din jur sa va descrie. Trebuie sa stiti foarte clar, inainte de a alege, o sumedenie de chestiuni: va simtiti confortabil in fata unei multimi de indivizi care va asculta sau, dimpotriva, va simtiti mai bine cu voi insiva, in fata calculatoarelor, in fata documentelor, ganditi-va cum reactionati la stres, la critica, la emotii, ganditi-va ce stil de viata va doriti...", a punctat Crina Ilie cateva chestiuni, cat priveste procesul de autocunoastere . Urmeaza apoi documentarea: ce profesii exista, ce trasee educationale, cum se prezinta piata muncii, care este legislatia din domeniu. Etapa urmatoare: fixarea obiectivului profesional, cu intrebarile de rigoare: ,Mi se potriveste? Ce sanse am sa ma angajez in domeniul vizat?". Si, imediat ce-ai luat o hotarare in acest sens, canalizeaza-ti toate resursele inspre atingerea lui. "O tendinta care ma ingrijoreaza, in acest moment, este suprascolarizarea: tineri care fac doua-trei facultati o data sau, dupa facultate, mai fac un master, mai fac un curs postuniversitar... Nu zic ca e rau, dar ganditi-va ca e posibil sa pierdeti, in acest mod, contactul cu mediul organizational. Plus ca, pentru un angajator, un tanar suprascolarizat este o problema, nu un motiv de bucurie: el nu vrea sa plateasca supraspecializarea voastra. Mai mult: un angajat cu studii impresionante tinde sa fie in permanenta nemultumit, frustrat, nu se simte folosit, pune la indoiala anumite decizii ale conducerii. Asa ca angajatorii prefera oameni cu potential in fata celor numiti generic "overqualified"". Urmatorul pas este reprezentat de marketingul si promovarea profesionala: alcatuiti cu grija si atentie CV-ul si scrisoarea de intentie pentru ca ele sunt, in prima faza, instrumentele care va reprezinta in fata angajatorului. Urmeaza, daca toate merg bine, angajarea, si, ulterior, o etapa esentiala: ,dezvoltarea personala. Daca v-ati angajat, nu inseamna ca trebuie sa va opriti: nu adoptati o atitudine pasiva si construiti, nu incetati sa construiti..." Crina Ilie s-a dovedit un interlocutor tare pe pozitii: ,Nu gasesc nici o scuza celui care nu se angajeaza in primele trei luni dupa absolvire. Ai un mare handicap daca stai acasa: angajatorul va concluziona, poate, ca esti mofturos, daca nu te-a multumit nimic. Tineti minte ca angajatorii lucreaza cu etichete, n-au timp sa va asculte povestile, gen: "nu m-am angajat pentru ca... si pentru ca..."".

Ce apreciaza angajatorii la candidatii studenti/absolventi
* dorinta de afirmare profesionala;
* seriozitatea si implicarea;
* incadrarea facila in echipa;
* comunicarea spontana, dezinhibata;
* preocuparea pentru acumularea de experiente practice;
* atitudinea realista si echilibrata fata de promovarea pe scara ierarhica.

Ce nu apreciaza angajatorii la candidatii studenti/absolventi
* inconsistenta si greselile de exprimare;
* participarea la interviu fara a detine un minimum de informatii despre angajator;
* o tinuta mai mult decat lejera;
* un CV cu un continut deformat in lumina prea favorabila, tendinta de supraevaluare;
* graba de a promova, dorinta de a "arde" etapele de dezvoltare profesionala - "Vedeti unde si cand expuneti ambitia, pentru a nu fi perceputi ca o amenintare. Pastrati-o, mai degraba, pentru cand ajungeti in organizatie", sustine aceeasi Crina Ilie.
*asteptari salariale necorelate cu lipsa de experienta si cu nivelul real al contributiei in organizatie.

Unde pot fi identificate diferitele oportunitati pentru studenti si absolventi
* cercul de cunostinte si prieteni: "Daca ne luam dupa studiile in acest sens, 80% din posturile disponibile nu sunt facute publice. In aceste conditii, trebuie sa recunoastem valoarea cunostintelor si prietenilor. In plus, angajatorul are incredere in aceasta metoda: tu, daca i-l recomanzi pe cutare, iti pui obrazul pentru el", sustine Crina Ilie;
* anunturile din presa;
* site-urile de joburi: www.ejobs.ro, www.myjob.ro, www.job.ro, www.1job.ro/romanian, www.job4all.ro, www.jobsite.ro, www.bestjobs.neogen.ro, www.jobsearch.ro etc.
* targuri de joburi si alte evenimente similare;
* paginile de web ale angajatorilor;
* afise, fluturasi;
* agentiile de recrutare - "Atentie, insa. Din totalitatea agentiilor de recrutare, doar vreo 40 sunt cunoscute si, dintre acestea, in jur de 10 au o activitate intensa".



Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea