Cronica unei exorcizari ultramediatizate

Saptamana aceasta, prea-celebrul Teatru La MaMa din New York a gazduit un spectacol unicat: „Deadly Confession” – dramatizarea romanului documentar al Tatianei Niculescu-Bran – rezultat al workshopului condus de Andrei Serban , in cadrul Academiei Itinerante ce-i poarta numele. Initiativa proiectului apartine Corinei Suteu, directoarea ICRNY, si a asociatiei Ecumest, care a dat unui grup de 12 actori sansa de a lucra, experimenta, crea si colabora, sub bagheta de regizor si profesor a lui Andrei Serban. Un „strigat“ al romaniei contemporane Intr-o prima faza, atelierul s-a desfasurat la Plopi, in Romania, unde actorii, regizorul si scriitoarea au lucrat in echipa la o prima versiune a dramatizarii. Serban le-a cerut actorilor sa improvizeze scene din carte, inspirand-o pe Tatiana Niculescu-Bran sa dezvolte teatrul dramatic.La New York, sinergia a functionat cu o si mai mare intensitate, tinerii actori abandonand turismul si exploatarea metropolei, in care veneau pentru prima data, in favoarea unui efort zilnic, dedicat si consistent, de construire a spectacolului.Profesionalismul lor a dat roade. Reprezentatia finala a avut incarcatura energetica a unui mare spectacol, un adevarat „strigat” al Romaniei contemporane, o punere in scena de o vibratie si forta aparte, in care s-a simtit legatura organica dintre actori, text si regie. Subiectul era desigur ofertant: Irina, tanara crescuta la orfelinat in vremea lui Ceausescu, fascinata de filmele cu karate, savurate impreuna cu colega ei de camera Chitza, este invinsa de doua institutii fundamentale ale statului: biserica si spitalul. Ambele menite sa salveze si sfarsind prin a ucide. Fata care invatase sa supravietuiasca in lumea ostila si dura a celor fara familie reusise sa munceasca in Germania si sa adune ceva bani. Incepea sa-si faca un rost, avea sperante de o viata mai buna, pentru ca, in final, sa fie zdrobita de descoperirea iubirii si a pacatului. Spectacoulul lui Serban trece dincolo de aspectul senzationalist al unui act barbar Exorcizarea Irinei – novice la biserica din Tanacu – a fost ultramediatizata in presa romaneasca si, intr-o anume masura, si in cea straina. Spectacolul de la New York reuseste insa sa treaca dincolo de aspectul senzational al unui act discutat pretutindeni ca barbar sau medieval. Publicul american a inteles drama profunda a unei fete care avea nevoie disperata de dragoste, fiind victima unei societati in care nu a fost dintru inceput loc pentru ea. Nu stim exact cine sunt vinovatii de moartea Irinei, caci fiecare dintre cei implicati in poveste actioneaza cu o anume buna-credinta: calugaritele, preotul, prietena, doctorii, asistenta, mama-adoptiva, presa. Si, totusi, masinaria acestor bune-credinte o distruge pe fata. Andrei Serban, impreuna cu actorii si Tatiana Niculescu-Bran au meritul de a construi un spectacol nuantat, in care teme grave ca spovedania, ne­bu­nia, imigratia , dragostea homosexuala, presiunea me­diatica danseaza cu gratie o sarba grav-jucausa, care atrage si cucereste. Amintind cumva de filmele lui Kusturica, spectacolul „Deadly Confession” te prinde in hora si nu te lasa pana la sfarsit, cand iti dai seama ca a atins aproape toate ranile deschise ale umanitatii. Merita mentionati toti actorii, caci impresioneaza prin daruire si expresivitate bine strunita: Csilla Albert, Richard Balint, Ionut Caras, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Cristina Holtzli, Silvius Iorga, Nora Labancz, Mara Opris, Florentina Tilea, Andrea Tokai. Insasi Ellen Stewart – care este bolnava si nu mai vine de multi ani sa vorbeasca la premiere – a aparut, intr-un scaun cu rotile, si a tinut sa povesteasca cum l-a adus pe Andrei Serban in SUA, in 1969, si cum il admira si il iubeste pe acest vesnic-tanar neastamparat si imprevizibil al teatrului romanesc. Intr-adevar, ii putem reprosa multe lui Andrei Serban, dar nu putem ignora faptul ca uimeste mereu prin forta sa creativa, prin pasiunea cu care se arunca in vartejul construirii unui spectacol, prin prospetimea si placerea cu care provoaca si se joaca cu teme mari si mici, cu estetici si contra-estetici, cu dictii si contradictii. Academia itineranta „Andrei Serban” are meritul de a canaliza aceasta energie debordanta inspre tinerii actori care, cu siguranta, au avut ce invata din vibranta si extenuanta calatorie teatrala pe traseul Plopi-New York. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro