Social

Crăciun de spaimă în blocurile cu bulină din Capitală

Locuiesc în clădirile vechi ale oraşului, în apartamente şubrede, ale căror riscuri seismice au fost de mult recunoscute prin celebra bulină roşie. Deşi majoritatea nu vor să se mute în alte case, ca lucrările de consolidare să se facă în bune condiţii, oamenii se plang că nici Sărbătorile nu mai au farmec pentru ei. "Mi-e frică! Mi se pare că găurile astea din perete se măresc de la o zi la alta şi fac zgomot de ţi se zbarleşte pielea pe tine. Åsta e sentiment de sărbătoare? Nu pot împodobi un brad, să nu cadă casa pe mine. Suntem într-un ghetou, în care nici colindătorii nu intră", spune unul dintre proprietarii unui apartament "cu bulină", de pe Calea Victoriei, Silvia Rădulescu. Soluţia: vizită prelungită la rude Locuitorii blocului de la numărul 25, de pe Calea Victoriei, privesc cu jind pe fereastră la perdeaua de luminiţe multicolore din oraş. Lor le pică apă în sufragerie . Silvia Rădulescu (60 de ani) s-a văzut nevoită să aleagă traseul anevoios al proceselor în momentul în care lucrările de consolidare a hotelului Bulevard au început să afecteze structura de rezistenţă a imobilelor din jur. "Blocul meu este lipit de hotel. Cand au început să lucreze, au băgat fiare de susţinere în pereţii blocului. Dacă au lucrat la hotel, chiar nu puteau să consolideze şi blocul nostru?", se revolă femeia. Din această cauză, atat ea, cat şi ceilalţi 100 de vecini nu mai au linişte nici de Sărbători. Unii pleacă la rude, alţii îşi trăiesc singurătatea la limita condiţiei umane. Legal, ar trebui să fie mutaţi, pe rand, pe perioada consolidării clădirilor, în apartamente cumpărate de Primăria Capitalei. Două dintre imobilele provizorii care îi va găzdui pe proprietarii intraţi în consolidări sunt blocurile-turn "Gemenii Sitraco" din Piaţa Naţiunilor Unite. Locatarii refuză consolidarea "Nu plec de la mine din casă nici mort. Consolidările astea sunt nişte invenţii. Vor să mai profite de nişte fonduri", este de părere Constantin (72 de ani), locatar într-un imobil cu bulină din bulevardul Protopopescu. Ştie că există prevederi legislative care permit evacuarea forţată a proprietarilor care refuză să părăsească apartamentele pe durata lucrărilor de consolidare. Aşa s-a întamplat într-un imobil din strada Mihai Eminescu. Oamenii s-au mutat în altă parte şi, spun ei, au plătit lucrările mai mult decat făceau. Tot "în stradă" sunt şi la Sărbătorile din acest an. "Să mă amendeze că nu vreau să plec? Bani n-am, oricum! De unde să le dau?", se plange pensionarul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea