Social

Coruptia va bloca 25% din fondurile UE

Comisia Europeana slefuieste mecanismele de monitorizare postaderare si clauzele de salvgardare ce vor fi impuse Romaniei si Bulgariei prin raportul de monitorizare din 26 septembrie. Rezultatele slabe in lupta anticoruptie vor putea duce la blocarea a pana la 25% din fondurile pentru agricultura, ne-a declarat un inalt oficial european. "Rezultate concrete extrem de limitate" Comisarul pentru Justitie Franco Frattini soseste in aceasta seara la Bucuresti pentru a stabili daca va fi necesara o clauza de salvgardare pe justitie si monitorizarea acestui domeniu si dupa aderare, ne-a declarat Timmo Summa, director pentru Romania si Bulgaria in cadrul Directiei Extindere din Comisia Europeana. "Comisia Europeana nu a hotarat inca daca vor exista clauze de salvgardare in privinta Romaniei, insa astfel de masuri pot fi luate pana la data aderarii si chiar ulterior, pentru o perioada de pana la 3 ani", spune Summa. Principala nemultumire a Bruxelles-ului raman rezultatele slabe in lupta anticoruptie: "Comisia Europeana recunoaste progresele facute in lupta impotriva coruptiei, insa regreta rezultatele concrete extrem de limitate, de aceea nu putem fi multumiti la acest moment", explica Summa. CSM franeaza aderarea Un alt oficial european cu care ne-am consultat ne-a declarat ca "este foarte probabil, asa cum se prezinta acum situatia, ca in septembrie sa recomandam anumite masuri de salvgardare in domeniul Justitie si Afaceri Interne, in ambele tari. In Romania, unele parti ale reformei functioneaza si arata rezultate, dar in alte parti rezultatele nu sunt destul de convingatoare, iar atitudinea Consiliului Suprem al Magistraturii nu este de natura sa ne linisteasca". Mecanismul de monitorizare postaderare se vrea un mijloc de presiune pentru implementarea reformei initiate de Monica Macovei si pentru depasirea rezistentei din sistem. "Masurile de salvgardare nu trebuie sa intre in vigoare imediat, vom folosi mai degraba baza legala pe care ne-o ofera Tratatul pentru a crea un mecanism de monitorizare cu un set de criterii de referinta (benchmarks) si doar in situatia in care monitorizarea va arata rezultate nesatisfacatoare, vor intra in vigoare masurile de salvgardare", ne-a explicat oficialul citat. Banii pentru agricultura, blocati de coruptie O alta masura, mai dura decat clauza pe Justitie, va fi insa clauza pentru agricultura, pusa in legatura cu lipsa rezultatelor convingatoare in cazurile de frauda si coruptie privind fondurile europene . Si aici, Comisia Europeana elaboreaza un mecanism in premiera printre statele care au aderat la UE, care poate duce la blocarea a pana la 25% din fondurile UE. "Agricultura mai mult ca sigur ca va primi o clauza. Va fi un mecanism nou, ce ne permite sa nu rambursam pana la 25% din cheltuielile din agricultura in ambele sau intr-o singura tara, daca mai persista probleme sistemice in lupta anticoruptie", ne-a declarat oficialul citat. In baza articolului 37 din Tratatul de Aderare, Comisia poate lua masura de a bloca platile destinate Romaniei, daca nu sunt indeplinite toate conditiile pentru gestionarea corecta a fondurilor UE. La acest capitol, Romania trebuie sa dispuna de agentii de plata acreditate, precum si de un sistem integrat de administrare si control (SIAC) pentru a gestiona platile directe efectuate catre agricultori si operatori. In concluziile raportului de monitorizare din 16 mai se arata ca "in Romania agentiile de plata nu sunt in intregime operationale si acreditate. Nu exista un SIAC adecvat nici in Bulgaria, nici in Romania. In cazul in care aceste probleme nu sunt rezolvate, pe langa mecanismele deja existente, Comisia poate lua masuri, in temeiul articolului 37 din Tratatul de aderare, pentru a bloca platile destinate Bulgariei sau Romaniei". Arii cu probleme mai sunt securitatea alimentara si deseurile animale, doua domenii care pot face obiectul altor clauze de salvgardare, daca situatia nu va fi rezolvata pana la sfarsitul lunii septembrie. Lista neagra a coruptilor Surse din cadrul CE sustin ca exista o lista a celor mai corupte persoane din Romania, lista care a fost intocmita inca din 2002. Comisia ar fi dezamagita ca nici o persoana aflata pe lista nu a fost condamnata inca, desi instrumentarea marilor dosare de coruptie a inceput cu ani in urma. Cu toate ca activitatea ministrului Monica Macovei este apreciata foarte mult, cu toate ca exista primele puneri sub acuzare in cazuri de mare coruptie, Comisia ramane sceptica cu privire la functionarea corecta a sistemului judiciar. Acordarea de termene foarte lungi si modul cum functioneaza repartizarea aleatorie a dosarelor sunt in continuare motive de ingrijorare pentru expertii Comisiei. Cat despre proiectul legii privind Agentia de Integritate, Timmo Summa spune ca "expertii CE apreciaza ca legea este valida in forma actuala, dar depinde de Parlamentul Romaniei sa o adopte sau nu".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea