Social

Coruptia este preferata si se invata pe bancile scolii

Parintii si elevii acuza faptul ca sint obligati sa dea bani la fondul scolii si la meditatiile impuse de profesori .

Abuzurile, cazurile de coruptie si practicile lipsite de integritate morala sint recunoscute ca existente in scoli. Asa arata un studiu calitativ realizat de Centrul Educatia 2000+, cu finantare de la Uniunea Europeana. La aceasta cercetare au participat peste 150 de profesori, elevi si parinti, din judetele Arges, Dolj, Sibiu si Vilcea.

In cadrul scolilor s-au format grupuri de discutii, in care fiecare participant isi prezenta nemultumirile si problemele existente in institutia sa. Fondul clasei si al scolii reprezinta una dintre insatisfactiile parintilor si ale elevilor, cu toate ca ei platesc fara sa comenteze intre 50.000 si 1.000.000 de lei pe anul scolar.

Copiii au fost mai critici decit parintii. Ei considera ca sistemul actual impune obligativitatea fondului clasei, chiar daca nu este formulata explicit.

Daca nu ai adus banii, te striga o data, de doua ori, ti se spune hai, ca trebuie, si pina la urma dai, spune unul dintre elevi.

Meditatia acasa la profesor este un alt punct nevralgic. Sociologul Ovidiu Voicu a participat la discutiile grupurilor si spune ca pregatirile particulare reprezinta un lucru normal si acceptat ca atare in sistemul educational, insa s-au semnalat si cazuri in care meditatiile sint impuse de profesori. Sugestia directa este una dintre formele folosite de profesori pentru a impune o pregatire.

La sedinta, m-a luat deoparte si mi-a spus ca baiatul meu nu prea se descurca asa cum ar trebui si, ca sa evit problemele, mai bine il duc la meditatii , spune o mamica. Al doilea mod este descris chiar de un elev: Te asculta o data, iti da un doi, un trei. Pe urma iar te asculta, iar nota mica. Dupa care te intrebi de ce te asculta numai pe tine, si mergi si o intrebi si pe profesoara, si te cheama la meditatii. Altfel nu rezolvi problema.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea