Social

Copos il trimite pe Becali la Hollywood

Finantatorul Stelei a inceput inca de saptamina trecuta o vinatoare virtuala de fotbalisti de la Rapid. Dupa Badoi si Buga, despre care a spus ca a negociat deja cu Copos, care are documentele pe birou, Gigi Becali a ridicat stacheta, anuntind marti seara ca a discutat deja cu internationalul Daniel Niculae , jucator plecat din Giulesti la formatia franceza Auxerre, pentru un transfer la Steaua . Copos, care anuntase la rindul sau ca l-ar dori inapoi pe Niculae, jucator care a adus in vistieria Rapidului 3,3 milioane de euro, a replicat nervos la pretentiile omologului sau din Ghencea. „Voi mai credeti ce mai spune acest domn actor? Nici nu mai trebuie luat in seama. El este actorul actorilor. Locul lui este la Hollywood! Nico nu va juca niciodata in alta parte decit in Giulesti. Chiar aseara am avut o discutie cu Nico. Eram la o cina, impreuna cu toata echipa, si am facut o conferinta cu el. Am vazut ca in mintea lui e doar Rapid, Rapid si iar Rapid“, a spus Copos. Victor Becali i-a linistit insa pe ambii ieri, declarind ca orice club care il vrea pe Niculae trebuie sa plateasca 3,3 milioane de euro la Auxerre, iar jucatorului un salariu anual de 700.000 de euro. „Gigi Becali a spus ca, daca se intoarce Nico in tara, joaca numai la Steaua? Nu stiu nimic de asa ceva. El e jucatorul lui Auxerre deocamdata si mai are inca patru ani de contract. Dar eu nu cred ca l-a contactat cineva de la Steaua. Daca Steaua poate sa plateasca minimum 3,3 milioane de euro lui Auxerre si 700.000 de euro contractul lui Nico pe an, atunci nu este nici un fel de problema din partea mea“, a spus impresarul fotbalistului, precizind ca jucatorul nu l-a informat despre nici un fel de negocieri. Becali a mai spus ca „domnul Copos discuta mai mult prin presa“ si ca este putin probabil sa fie vorba despre un imprumut al jucatorului care abia s-a integrat in schemele de joc de la Auxerre. Un international ar putea ajunge totusi la Steaua. Este vorba de Cosmin Contra de la formatia spaniola Getafe. „Il doresc pe Contra. Nu ca este jucator la nationala, ci pentru ca este un jucator de experienta, care poate sa inchege echipa, poate da curaj echipei. Astept raspunsul lui“, a spus Becali. Cosmin Contra a evoluat sub comanda tehnicianului Cosmin Olaroiu in returul sezonului 2004/2005, cind actualul antrenor al Stelei se afla pe banca echipei Poli Timisoara. „Am avut o discutie cu Gigi Becali, dar nu pot sa-i dau un raspuns acum. Vom discuta dupa finala Cupei Spaniei”, a confirmat si Contra. Becali are rau de elicopter Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, nu a mai ajuns la Petrosani , pentru a asista la meciul cu Jiul, din cauza unor probleme la elicopterul cu care ar fi trebuit sa se deplaseze in Valea Jiului . Elicopterul cu care Gigi Becali urma sa ajunga la Petrosani ar fi trebuit sa aterizeze pe terenul 3 din Complexul Sportiv Jiul, unde ar fi fost asteptat de doi cai, unul cu un steag al Stelei si unul cu un steag al gruparii din Valea Jiului. „Nu ca s-a stricat elicopterul. Elicopterul cu care merg eu de obicei era in revizie, am luat altul, dar m-am suit in el si nu mi-a placut si m-am dat jos si nu mai merg la Petrosani“, a spus Becali.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea