Social

Copiii televizorului

Scoala ocupa primul loc de unde elevii invata principalele valori precum creativitatea, competenta, cultura civica, spiritul de competitie, succesul si performanta, urmata de televiziune, de unde preiau agresivitatea, violenta, placerile vietii, vulgaritatea, vedetismul si dorinta de imbogatire , iar familia - singura care ii invata 0, respectul, afectiunea si dragostea, este abia pe locul trei, avand cea mai mica pondere in educatia copiilor. Aceasta este una dintre tristele concluzii ale studiului comandat de CNA si realizat de Centrul de Sociologie Urbana si regionala Curs, in colaborare cu Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare din cadrul Universitatii Bucuresti. Cercetarea a fost realizata pe doua esantioane de subiecti (varste cuprinse intre 11-14 ani si 15 -18 ani), fiecare de cate 2300 de persoane, iar rezultatele au fost prezentate ieri, intr-o conferinta de presa, de prese-dintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), Ralu Filip. Majoritatea elevilor cu varste cuprinse intre 11 si 18 ani nu citesc nimic si se uita la televizor pentru ca nu au alternativa, iar 50% dintre cei chestionati au raspuns ca au invatat expresii vulgare si un limbaj violent de pe strada, intre 23,9% si 31,4% din anturajul pe care il frecventeaza, iar aproximativ 10% din scoala.

Lipiti de ecran
Potrivit coordonatorului acestui studiu, Dorel Abraham, majoritatea elevilor (aproape 60%) se uita la televizor intre trei si patru ore zilnic, intre orele 19.00-22.00, in vreme ce 30-40% dintre ei nu asculta deloc radioul. Cei mai mult dintre ei, adica 46% dintre cei cu varste intre 11-14 ani si 34% dintre cei cu varste intre 15-18 ani, au raspuns ca televizorul le ofera distractie si placere, in vreme ce 31% dintre elevii cu varste cuprinse intre 11 si 14 ani si 33,8% dintre cei intre 15 si 18 ani opteaza pentru micul ecran pentru a se informa. 14,9% dintre copiii cu varste intre 11 si 14 ani si 23,4% dintre cei cu varste intre 15 si 18 ani au declarat ca se uita la televizor "pentru a-si umple timpul". In aceste conditii, a explicat Dorel Abraham, se poate constata ca pentru o treime dintre subiecti lipsa televizorului ar produce o mare deruta.


Guta, modelul preferat
ProTV, Antena1, Acasa si AtomicTV sunt posturile de televiziune preferate de elevi, iar vedetele cele mai indragite sunt Andreea Marin, Teo Trandafir, Andreea Esca si Mircea Radu. Genurile de emisiuni preferate sunt filmele politiste, cele de actiune, comediile si telenovelele; filmele science fiction si cele de aventura prezentand interes pentru foarte putini dintre subiecti. Manelele sunt cel mai ascultat gen muzical , ele fiind preferate de 32,8% dintre elevii intre 11-14 ani si de 21,9% dintre cei cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani. Pe locurile urmatoare se afla muzica dance, hip hop, house si rock. Nicolae Guta este interpretul preferat pentru 10,3% dintre respondentii cu varste intre 11 si 14 ani si pentru 8,3% dintre cei care au 15-18 ani.


Fotbalist sa-ti dea mamica
Un alt element care se desprinde din acest studiu este ca 40% dintre elevii cu varste intre 11 si 14 ani si aproape 50% dintre cei intre 15 si 18 ani nu stiu ce ocupatie ar dori sa aiba in viata. Pentru 10% dintre cei apartinand primei categorii ocupatia dorita este cea de fotbalist, pentru 9% aceea de doctor, pentru 7,6% cea de cadru didactic, iar pentru 5,2% aceea de avocat. 5,9% dintre elevii din cea de-a doua categorie aleg profesia de doctor, 4,8% pe cea de cadru didactic, 4,7% pe cea de avocat, iar 4,6% pe cea de fotbalist.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea