Social

Condiţiile de muncă din Elveţia sunt foarte bune

Condiţiile de muncă din Elveţia sunt foarte bune, rata satisfacţiei persoanelor active fiind de 91 la sută. Doar Norvegia, Danemarca şi Marea Britanie afişează o rată superioară în această privinţă, relevă un studiu internaţional citat de o ediţie recentă a site-ului cotidianului elveţian La Liberté. Sondajul, care se referă la anul 2005, a fost efectuat în 31 de ţări europene. O proporţie de 88 la sută dintre persoanele chestionate în Elveţia consideră că programul lor de muncă se împacă bine şi chiar foarte bine cu obligaţiile lor familiale şi sociale. Pe de altă parte, numărul persoanelor care suferă de probleme de sănătate este mult mai mic faţă de media europeană, rămanand, totuşi, relativ ridicat. Numeroase persoane active iau parte la programe de pregătire profesională continuă finanţate de angajatorul lor. Însă, potrivit anchetei, şi spaţiile libere în organizarea muncii sunt bine utilizate în Confederaţia Elveţiană. Studiul lasă, totuşi, să apară cateva aspecte mai negative. Aproape o treime dintre cei chestionaţi spun că au probleme de sănătate cauzate de activitatea profesională. Stresul, durerile de spate, de umeri şi de ceafă sunt cele mai frecvente dintre acestea, notează, în încheiere, site-ul ziarului editat la Fribourg, care preia o ştire a agenţiei de presă din Ţara Cantoanelor, SDA-ATS.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea