Condamnarea comunismului - un pas spre civilizaţie

În discursul de luni, ţinut în faţa Camerelor reunite ale parlamentului, prilejuit de prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, preşedintele Traian Băsescu a condamnat regimul comunist din Romania, calificandu-l drept "un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă". Nenumărate au fost vocile care au combătut acest discurs şi, împreună cu el, raportul comisiei amintite. Dincolo de polemica agresivă a unora dintre cei incriminaţi în raport, s-ar putea ivi unele întrebări legitime. De ce raportul a fost primit favorabil de presa străină? Şi de ce a fost apreciat pozitiv tocmai de către cei care au suferit cel mai mult în perioada comunistă, adică de foştii condamnaţi din motive politice? Un gest firesc în epoca modernă Presa străină a fost favorabilă pentru că gestul preşedintelui Romaniei este cat se poate de firesc. Un raport care să acuze, însoţit de scuzele rostite de primul om în stat se înscriu într-o frumoasă "tradiţie" modernă, care impune închiderea rănilor provocate de vechi conflicte, astfel încat acestea să nu mai aducă nimănui suferinţe inutile. Preşedintele Traian Băsescu se alătură astfel Papei Ioan Paul al II-lea, lui Gerhard Schroeder, lui Willy Brandt sau lui Boris Elţîn, care au făcut gesturi similare. Nimeni nu merge la puşcărie Foştii condamnaţi pentru opiniile lor politice, între care mulţi au făcut ani grei de temniţă şi reeducare, au privit şi ei cu bunăvoinţă raportul pentru simplul motiv că acesta prezintă fapte reale şi acuză simbolic un număr mare de foşti lideri asociaţi puterii comuniste, între care unii nici n-au mai fost pomeniţi pană acum. Atenţie însă, raportul nu este un act conceput pentru a fi folosit în justiţie! Nimeni nu spune că cei nominalizaţi vor fi şi pedepsiţi penal pe baza acestui act. Comisia prezidenţială a întocmit raportul pentru a condamna oficial comunismul şi a prilejui scuzele preşedintelui. Atat. Discursul acestuia, din care au fost eliminate cu intenţie numele proprii, nu este un rechizitoriu utilizabil la tribunal. Şi poate că asta nu le place celor care au suferit. Dar, pentru ei, raportul reprezintă, fără îndoială, o consolare. Tarzie, cam slăbuţă, dar necesară. Pare puţin? Nu este. În fond, înainte să ridicăm piatra, nu trebuie să uităm cu prea mare uşurinţă nici cuvintele pline de dragoste şi sfială ale unui Petre Ţuţea şi nici tăcerea demnă a seniorului politicii romaneşti, Corneliu Coposu. Romanii vor decide singuri Răman cei mulţi, care au suferit în tăcere umilinţe greu de uitat. Oare arsura suferinţelor îndurate de ei ar putea fi "răcorită" cu un astfel de raport? Rămane de văzut. În discursul preşedintelui se spune: "Pentru cetăţenii Romaniei, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă (...) A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul roman de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică". Şi, din păcate, chiar aşa a fost. Pentru cei mai mulţi. Şi, pentru ca suferinţele lor să nu fi fost în zadar, acum ar trebui să învăţăm atat din greşelile comuniştilor care au oprimat, cat şi din slăbiciunile celor care au fost nevoiţi să se lase oprimaţi. Toţi, împreună, reprezintă poporul roman, care acum se scutură de trecut şi e gata să păşească, iertat de păcate, spre lumea civilizată. Tradiţie a scuzelor oficiale: - Cancelarul vest-german Willy Brandt a îngenuncheat în faţa Monumentului victimelor din ghetoul Varşoviei, iar apoi şi-a cerut scuze polonezilor pentru atrocităţile comise de nazişti în timpul ultimului război mondial, în decembrie 1970; - Preşedintele Alexander Kwasniewski a cerut iertare naţiunii polone pentru toate prejudiciile din timpul regimului comunist, în 1993; - Premierul Japoniei a exprimat "profunde remuşcări" şi condoleanţe tuturor asiaticilor care au suferit din cauza invaziilor nipone, în 1995; - Fostul preşedinte rus Boris Elţîn a prezentat scuze poporului maghiar pentru evenimentele din anul 1956, într-o alocuţiune din 1997; - Premierul britanic Tony Blair a recunoscut că Londra a lăsat fără ajutor poporul irlandez în timpul foametei din 1845-1849, care a făcut 1,5 milioane de victime, şi a cerut scuze irlandezilor în numele predecesorilor săi, în 1997; - Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat Inchiziţia medievală şi a cerut scuze tuturor celor care au suferit din cauza acestei instituţii create în 1233, de Papa Grigorie al IX-lea, abia în iunie, 2004, după publicarea unui raport de 800 de pagini, realizat de o comisie specială a Vaticanului; - gerhard schroeder a cerut scuze Rusiei pentru suferinţele provocate de trupele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar în ziua de 9 mai 2005, cu ocazia ceremoniilor de la Moscova dedicate aniversării a 60 de ani de la înfrangerea Germaniei naziste; - Americanii, care de regulă sunt mai puţin dispuşi la o atitudine autocritică, la propunerea unui senator democrat, întocmesc şi ei un raport care va condamna perioada sclaviei şi intenţionează să formuleze scuze oficiale populaţiei de culoare pentru suferinţele îndurate. Ce condamnă raportul? - Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţia cu URSS, după impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza - Distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului roman, prin abdicarea forţată a regelui Mihai - Sovietizarea totală, prin forţă, a Romaniei, mai ales în perioada 1948-1956, şi impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare - Politica de anihilare a unor întregi categorii sociale în numele luptei de clasă - Persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală minoritară - Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în munţi - Represiunea împotriva cultelor şi exterminarea sau persecutarea tuturor celor care se opuneau comunismului, oprimarea Bisericii Ortodoxe, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, persecuţiile împotriva mişcării sioniste - Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă de colectivizare - Deportările cu scop de exterminare . Represiunile etnice. Gonirea şi "vanzarea" evreilor şi germanilor - Represiunea împotriva culturii, eradicarea valorilor naţionale, respingerea artei şi culturii occidentale, cenzura, arestarea şi umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari - Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956 - Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980 - Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii '70 şi '80. Arestarea şi asasinarea celor mai curajoşi oponenţi - Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin demolările din anii '80, inspirate de grandomania lui Ceauşescu şi de obsesia lichidării marilor repere culturale şi istorice. Constrangerea unei părţi a populaţiei Romaniei de a-şi părăsi locuinţele în numele politicii de "sistematizare" a zonelor rurale - Impunerea unor norme aberante privitoare la "alimentaţia raţională", înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie, de disperare provenite din degradarea fizică la care regimul a condamnat un întreg popor - Utilizarea mizeriei materiale şi morale ca instrumente de menţinere a puterii comuniste - Distrugerea reperelor morale ale societăţii romaneşti şi a valorilor ei de solidaritate, în lipsa cărora un popor nu poate deveni autorul liber al propriei sale istorii - Masacrarea cetăţenilor revoltaţi, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea conducerii PCR, în timpul Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989 Condamnarea ţine de normalitate Traian Băsescu: "Nu vreau să devin preşedintele care a condamnat comunismul. Vreau numai să fiu şeful unui stat care consideră că această condamnare ţine de normalitate, că fără această condamnare vom înainta greu, continuand să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut".