Social

Concert simfonic extraordinar, la Sibiu

Săptămana aceasta, Filarmonica de Stat Sibiu prezintă un eveniment care face parte din proiectul „Concerte ale Filarmonicii cu muzicieni invitaţi". Alături de orchestra simfonică vor fi prezenţi pe scena Sălii Thalia violoncelista de origine rusă Tatjana Vassiljeva şi dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi. Programul propus pentru acest concert constă în două lucrări de E. Elgar, Serenada pentru orchestră de coarde în mi minor op.20 şi Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor op.85, şi Simfonia a II-a în re major op.73, de J. Brahms . Tatjana Vassiljeva a urmat cursurile Conservatorului Ceaikovski din Moscova, specializandu-se mai apoi prin Masterclass cu Daniel Shafran (Moscova), Walter Nothas (Musikhochshule din Munchen), David Geringas, elevul lui Rostropovitch (Berlin). În palmaresul ei se regăsesc numeroase premii la concursuri internaţionale, dintre care cel mai recent este Marele Premiu la ediţia a şaptea a Concursului Rostropovitch, Paris.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea