Social

Clubul FC Bihor Oradea, scos la licitatie

Primaria Oradea a publicat, astazi, pentru a treia oara, anuntul de intentie pentru vanzarea pachetului de actiuni pe care il detine la FC Bihor Oradea, informeaza NewsIn.

Dupa doua tentative esuate de scoatere la vanzare a clubului, primaria a decis sa-l vanda in rate, pe o perioada de trei ani de zile.

"Pachetul oferit spre vanzare include actiunile detinute de Municipiul Oradea (67,02%), SC Electrocentrale SA Oradea (9%) si SC Drumuri Orasenesti SA (1,25%).

"Achizitia pachetului ar asigura potentialului investitor statutul de investitor strategic prin procentul de actiuni detinute, 77,50%. Diferenta neoferita spre vanzare, respectiv 22,50% din total actiunilor este detinuta de Consiliul Judetean Bihor", a declarat Eduard Florea, director economic in cadrul Primariei Oradea.

Pretul de oferta, stabilit in urma evaluarii realizate de primarie, este de 81,84 de lei pentru o actiune, respectiv 6.714.478 de lei pentru intreg pachetul detinut de municipalitatea oradeana.

"Oferta de vanzare a actiunilor este completata de cesiunea marcii FC Bihor, de programul de investitii asumat de Consiliul local in baza sportiva, in valoare de 12 milioane de lei, de cedarea contractelor de concesiune a Complexului Stadionului Municipal si a sediului administrativ al clubului, precum si de facilitati la achitarea pretului de vanzare, respectiv plata actiunilor in rate pe o perioada de 3 ani", a precizat Eduard Florea.

FC Bihor ocupa locul 8 in Seria a doua din Liga II -a, cu 34 de puncte, dupa 23 de etape.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea