Social

Ciocolata este buna si pentru creier

Ciocolata, ale carei efecte pozitive cardiovasculare au fost deja demonstrate prin studii clinice, este benefica si pentru creier, pentru ca imbunatateste circulatia sangvina cerebrala, potrivit rezultatelor a doua studii prezentate la o conferinta in Statele Unite, transmite AFP. La primul studiu, coordonat de profesorul Ian Macdonald de la Scoala de medicina Nottingham din Marea Britanie, au participat tinere femei sanatoase care au consumat regulat o bautura bogata in flavonoizi, substanta antioxidanta continuta de boabele de cacao. Medicii au fost interesati sa vada daca aceasta bautura are capacitatea de a dopa functiile mentale. Desi bautura CocoAvia, furnizata pentru acest studiu de producatorul Mars Inc, nu a ameliorat performantele mentale ale subiectilor participanti la test, comparativ cu voluntarii care nu au consumat bautura, aceasta a crescut semnificativ nivelul circulatiei sangvine in creier pentru o perioada de doua- trei ore. Potrivit lui Macdonald, studii mai extinse ar putea demonstra potentialul promitator al bauturilor bogate in flavonoizi in tratarea persoanelor in virsta care au suferit mici atacuri cerebrale si sufera de dementa. Un al doilea studiu, coordonat de profesorul Norman Hollenberg de la Scoala de medicina a Universitatii Harvard asupra persoanelor sanatoase cu virste peste 50 de ani, a indicat o crestere semnificativa a fluxului sangvin in creier. Acest profesor a studiat efectele pudrei de cacao la indienii Kuna din Panama, care sunt consumatori regulati ai acestui produs alimentar. Hollemberg a remarcat faptul ca persoanele in virsta apartinind acestei comunitati nu sufera de boli grave precum hipertensiune arteriala si degenerare cerebrala. Totusi, si acest cercetator a estimat ca efectele pudrei de cacao asupra creierului, desi par promitatoare in aceste studii, ar trebui verificate prin teste clinice mai extinse. Ambii profesori, care au prezentat aceste studii in cadrul conferintei anuale a Societatii americane pentru promovarea stiintei (AAAS), au avertizat asupra faptului ca un consum excesiv de ciocolata poate provoca probleme de sanatate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea