Social

CFR Cluj, tren de Europa

CFR Cluj a reusit sa castige meciul de acasa cu Pandurii Tg. Jiu si sa urce pe locul secund al clasamentului, cel care la finalul sezonului duce in preliminariile Ligii Campionilor. CFR Cluj-Pandurii 1-0 Un meci la finalul caruia antrenorul Cristiano Bergodi ar vrea sa plece Cele trei puncte castigate sambata i-au dus pe ardeleni la doua lungimi in fata Stelei, care in momentul de fata are doar 41 de puncte. Clujenii trebuie sa-i multumeasca lui Semedo pentru victoria in fata celor de la Pandurii Tg. Jiu. Portughezul a marcat in minutul 79 singurul gol al unei partide sarace in faze de poarta. Desi a obtinut 7 puncte in trei jocuri, Cristiano Bergodi este foarte aproape de despartirea de CFR. De altfel, italianul nu a participat la conferinta de presa, el plecand de la stadion imediat dupa finalul meciului, dar nu inainte de a-si felicita elevii la vestiare. La pauza, presedintele clubului, Iuliu Muresan, a coborat din loja pe teren, insa a negat ca ar fi intrat in vestiar. Oficialul sustine ca i-a asteptat pe jucatori si antrenori la iesirea din tunel pentru a-i incuraja. Totusi, dupa discutia cu Muresan, Bergodi avea o mina schimbata. In partea a doua jocului acesta nu s-a ridicat de pe banca de rezerve, refuzand sa mai dea indicatii jucatorilor. "Bergodi a fost putin tensionat si a plecat. Nu are motive sa-si dea demisia. A obtinut sapte puncte in trei meciuri. Daca pleaca, nu avem solutii, dar ne vom descurca. Pozitia lui Bergodi nu este amenintata, dar trebuie sa se schimbe ceva pana la meciul cu Poli", a afirmat Muresan. "Avem valoare si maturitate, dar inca nu suntem in forma maxima. Cand vom fi, nu ne va mai sta nimeni in fata", a comentat Muresan. Antrenorul "minerilor", Eugen Neagoe, considera ca formatia sa ar fi meritat un punct. "Cred ca putem pleca cu un punct, ba chiar, daca intra sutul lui Orac la acea bara (n.r. - min. 13) din prima repriza, ne puteam gandi si la o victorie. Rezultatul este nedrept. Cred ca un egal era mai normal", a punctat Neagoe. "Nu comentez nimic pana nu lamuresc ce s-a intamplat la pauza in vestiarul nostru." Cristiano Bergodi "Bergodi nu are motive sa-si dea demisia. Daca pleaca, ne vom descurca." Iuliu Muresan Gloria Bistrita-Poli Timisoara 1-1 Rezultatul nu ajuta nici una dintre echipe, care se indeparteaza de podium Performanta tinerilor in fata dinamovistilor i-a motivat si pe titularii de drept ai Politehnicii, insa nu atat de mult incat sa obtina toate cele trei puncte la Bistrita. "Violetii" au inceput tare meciul, beneficiind de doua ocazii in primele doua minute. Ardelenii au demonstrat ca rezultatele inregistrate pana acum nu au fost o pura intamplare, echilibrand repede jocul. Pana la pauza tabela nu a suferit modificari. Partea a doua a debutat tot sub nota de dominare a banatenilor, Abiodun ('47) si Grigorie ('52) ratand de putin tinta. Golul plutea, picand acolo unde era asteptat mai putin, in poarta lui Popa ('61). Portarul timisorean a fost invins cu o bomba a lui Muresan expediata de la 30 de metri distanta. Acest lucru l-a facut pe Iancu sa aduca pentru prima data in discutie achizitionarea unui portar de valoare care sa-i faca concurenta lui Popa. Goana dupa egalare a dat roade in minutul 82, Cristea invingandu-l pe Albut cu un sut plasat, de la marginea careului mare. La final, timisorenii au dat vina pentru semiesec pe calitatea gazonului. "Starea terenului a influentat mult jocul. Rezultatul este echitabil, tinand cont ca am fost condusi cu 1-0. Am facut un pas inapoi fiindca echipele de pe locurile 1, 2 si 3 s-au distantat. Cel mai important este insa ca la final Poli sa obtina un loc pentru cupele europene", a comentat Rotariu. De partea cealalta, Ovidu Sabau s-a aratat nemultumit de evolutia elevilor sai, considerand totodata ca Gloria ar fi meritat victoria. "Cred ca atunci cand am reusit sa ne autodepasim, sa fim motivati, sa fim harnici atunci am avut rezultate. Am prea putini jucatori curajosi. Mi-as dori un lot mai numeros, nu doar 12-13. Cu toate acestea, am reusit sa avem rezultate neasteptate", a afirmat "Motul". FC Arges-FC Vaslui 1-1 Moldovenii continua seria rezultatelor pozitive inregistrate in Liga I Moldovenii au ajuns la zece meciuri fara infrangere, dupa ce, la Pitesti, echipa condusa de Viorel Hizo a remizat, 1-1, cu FC Arges. Ultimul esec al galben-verzilor a fost consemnat in 20 octombrie 2006, cand au pierdut la Urziceni cu 0-1. Argesenii au inceput foarte bine meciul, lasand impresia ca pot intrerupe seria vasluienilor. Intreaga partida a fost la discretia gazdelor, care au deschis scorul spre finalul primei parti, Tames reluand in plasa centrarea lui Prepelita. Pitestenii au ratat din toate pozitiile mai mult sau mai putin favorabile. In debutul mitanului secund, Hotoboc gafeaza la singura actiune periculoasa a vasluienilor, oferindu-i balonul pe tava lui Temwanjera ('46), care nu iarta si restabileste egalitatea. La finalul partidei, Dorinel Munteanu si-a certat jucatorii, amenintandu-i cu amenzi. Desi la vestiare antrenorul-jucator al "vulturilor" isi apostrofa elevii pentru indolenta, patronul Argesului, Cornel Penescu , declara ca formatia sa a pierdut doua puncte din cauza arbitrajului. "Sunt suparat pentru ca am pierdut doua puncte din cauza arbitrajului. Am avut doua penaltiuri neacordate. Se stie ce influenta are Porumboiu asupra arbitrilor. Nu se poate juca impotriva Vasluiului." Cu un picior in esalonul secund, pitestenii vor trebui sa se descurce pentru cel putin doua luni fara Dorinel Munteanu in teren, "Neamtul" accidentandu-se in minutul 88. "Cred ca am ruptura musculara la gamba piciorului drept", a precizat "Neamtul", urmand sa efectueze astazi un control amanuntit. Poli Iasi-Jiul 4-0 Patronul Jiului il vrea "ras" pe arbitrul Bocaneala Patronul Jiului Petrosani, Alin Simota, s-a suparat rau pe arbitrul Marius Bocaneala dupa ce cavalerul fluierului a acordat doua penaltiuri gazdelor in partida Poli Iasi-Jiul Petrosani (4-0). "Marius Bocaneala merita sa fie ras din fotbalul romanesc. A fost o rusine delegarea sa la meciul cu iesenii, fiindca toata lumea stie ca este cumnatul lui Marius Stan, care acum doi ani a fost conducator la Iasi. Bocaneala a acordat prea usor doua lovituri de pedeapsa pentru Poli. Vom face memoriu impotriva lui, iar jucatorii nostri vor juca pana la sfarsitul campionatului cu banderole albe in semn de protest fata de prestatiile arbitrilor", a declarat Simota. Boss-ul "minerilor" a spus ca doar FC Arges si Unirea Urziceni joaca corect pentru a se salva de la retrogradare. "Toata lumea a vazut ce arbitraj a avut Ceahlaul in ultimele doua meciuri", a acuzat Simota. In partida Ceahlaul-Otelul, scor 4-3, din etapa a 21-a, arbitrul Ionica Serea nu a acordat penalti pentru galateni, greseala admisa si de Gheorghe Constantin . Otelul-FC National 5-2 Lui Grigoras nu-i place relaxarea Desi echipa pe care o pregateste a castigat cu 5-2 disputa de pe teren propriu cu FC National, antrenorul gazdelor, Petre Grigoras , a fost nemultumit de prestatia elevilor sai din repriza secunda. "Cred ca la pauza elevii mei au baut apa stricata, pentru ca s-au relaxat inexplicabil. Am facut cea mai slaba repriza din aceasta primavara", a declarat Grigoras, la capatul unui meci in care Otelul a marcat toate cele cinci goluri inainte de pauza. "Cu toate acestea, nu pot sa nu remarc dorinta elevilor mei de a marca goluri si de a face spectacol", a mai spus antrenorul celei mai ofensive formatii a returului, Otelul marcand de cel putin trei ori in fiecare din partidele jucate in cele trei runde ale returului. Grigoras s-a declarat impresionat si de atmosfera deosebita creata de publicul galatean. "De mult n-am mai avut parte de un asemenea public. Nici la ultimul meci cu Steaua, incheiat cu victoria noastra, n-au fost atatia oameni la stadion!"

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea