Social

Cel putin 12.000 de morti si zeci de mii de trupuri ingropate

Echipele de interventie se tem ca cei care nu au fost scosi inca nu mai au nici o sansa de supravietuire. Intr-un singur oras, peste 18.000 de persoane sunt inca sub ruine. 

Fiecare secunda care trece marcheaza moartea si a inca unui copil prins sub daramaturi de cutremurul care a devastat provincia chineza Sichuan. Asa gandesc echipele de interventie care au greaua misiune de a gasi, pe o ploaie necontenita, supravietuitorii seismului de 7,9 grade pe scara Richter.

„Nici un minut nu poate fi irosit. Un minut, o secunda pot insemna viata unui copil”, a explicat, pentru BBC, unul dintre salvatori. Ieri dimineata, miile de chinezi care si-au petrecut noaptea sub cerul liber, de teama ca replicile cutremurului i-ar putea prinde in locuintele subrezite de forta primei miscari telurice, s-au trezit intr-o mare devastare.

Bilant in crestere


Bilantul oficial dat publicitatii ieri la orele dupa-amiezii de guvernul de la Beijing era de cel putin 12. 000 de morti. Peste 5.000 de oameni sunt inca ingropati de vii in uriase mormane de daramaturi, doar in orasul Mianzhu, aflat la 100 de kilometri de epicentru .

Dintre acestia, marea majoritate sunt copii, prinsi ca in capcana de prabusirea catorva scoli. In acest oras, seismul s-a soldat cu peste 2.000 de morti si 4.800 de raniti. Un numar de 18.645 de persoane sunt prinse sub daramaturi in orasul Mianyang, iar 3.600 au murit.

Potrivit presei britanice, printre cei de negasit dupa cutremur s-ar numara si 19 turisti britanici, pe care seismul i-a surprins in timp ce vizitau centrul de inmultire a ursilor panda de la Wolong. Potrivit agentiei China Noua, mai multi cetateni straini nu au putut fi localizati.

Agentia oficiala vorbeste de cazurile a doi americani de origine chineza si cel al unui turist thailandez, care sunt dati disparuti, noteaza Mediafax. Cu toate acestea, Ministerul chinez de Externe a precizat ca “deocamdata, nu am primit informatii despre existenta victimelor straine”.

Echipele de interventie au o sarcina dificila

Autoritatile chineze au trimis 50.000 de militari in regiune, insa acestia se mai luptau inca ieri sa ajunga la trei districte aflate intr-o regiune muntoasa a tarii – acolo unde a fost localizat epicentrul seismului. Planurile de parasutare a ajutoarelor si a echipelor de interventie au fost anulate din cauza vremii nefavorabile, iar alunecarile de teren ingreuneaza intrarea in orasul Wenchuan, unul dintre cele mai afectate de cutremur.

Dupa un apel facut de premierul Wen Jiabao, o prima echipa, formata din 1.300 de soldati si medici, a reusit sa patrunda, pe jos, in Wenchuan, la orele pranzului, adica dupa aproximativ 24 de ore de la producerea dezastrului. “Am inteles ca la fiecare pas pe care il fac, trebuie sa se catere peste bolovani, pamant, si sute de case care au fost zdrobite de-a lungul drumului”, a povestit un jurnalist.

In orasul Dujiangyan, echipele de interventie au lucrat toata noaptea pentru a scoate trupurile prinse in daramaturile din locuinte, scoli, fabrici si spitale. Din cei 420 de elevi prinsi sub resturile unei scoli primare care s-a prabusit, mai mult de 320 au fost zdrobiti. Un reprezentant al Biroului chinez de Seismologie a relatat ca dintre cei scosi de sub daramaturi, doar 58 au fost gasiti in viata.

Mobilizare eficienta

Aparatul de guvernare s-a mobilizat extrem de rapid si eficient, sustin observatorii, pentru a face fata dezastrului. In vreme ce Ministerul Sanatatii a facut un apel pentru ca populatia sa doneze sange pentru cei raniti, ministerul responsabil cu caile ferate a declarat stare de urgenta pe liniile ferate care fac legatura cu provincia Sichuan.

Ministerul chinez pentru Protectia Mediului a anuntat trimiterea unor experti in zonele afectate de seism, pentru a preveni eventuale incidente ecologice, in special la centralele nucleare. Ministerul de Externe a precizat ca “in urma cutremurului de pamant, comunitatea internationala si-a oferit sprijinul si solidaritatea Chinei. Poporul chinez le primeste in mod favorabil”.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea