Social

#ion iliescu #guvern psd pd-l #traian băsescu

Cea mai mare incertitudine ramane comportamentul sefului statului

Presedintele de onoare al PSD Ion Iliescu explica, daca mai era ceva de explicat, pe blogul personal cum s-a produs alianta dintre PSD si PD-L , precizand, insa, ca, in toata aceasta ecuatie, "cea mai mare necunoscuta si incertitudine ramane comportamentul" presedintelui Traian Basescu.

"Nu vreau acum sa intru in detalii, cu privire la motivatii. Este clar ca ar fi existat doar trei solutii pentru PSD - sa ramana in opozitie, sa formeze o coalitie cu PNL si UDMR si aceea care parea cea mai putin acceptabila - coalitia PSD cu PD-L.

Precum se stie PSD a incercat sa incheie o intelegere cu PNL. Dar PNL a tergiversat discutiile pe aceasta tema cu PSD. S-a grabit, in schimb, sa stabileasca o intelegere cu UDMR, care a doua zi a plecat spre PD-L. In fata acestei nehotarari si tergiversari fara sens, PSD a decis sa inceapa negocieri cu PD-L, care s-au finalizat in termenii binecunoscuti. Desigur, cea mai mare necunoscuta si incertitudine ramane comportamentul sefului statului", scrie fostul presedinte pe blogul sau.

Iliescu continua sa numeasca aceasta solutie drept una de compromis si arata importanta faptului ca PSD sa-si pastreze "verticalitatea si identitatea". "Asa cum am mai spus, mergand pe aceasta formula de compromis, este important ca PSD sa isi pastreze verticalitatea si identitatea, iar reprezentantii sai sa fie exemplu de responsabilitate, corectitudine si de profesionalism", a mai spus Iliescu. Presedintele de onoare al PSD lasa sa se inteleaga ca formatiunea sa nu are inca foarte clar stabiliti termenii de guvernare si cere o analiza mai atenta a datelor.

"Se impune, in noile conditiuni, elaborarea unei noi teorii si strategii a PSD pentru perioada urmatoare, dominata de doua momente politice importante : Alegerile europarlamentare din iunie si a celor prezidentiale de la sfarsitul anului. La acestea se adauga situatia economica , fara indoiala, influentata de criza economica mondiala . Aceste probleme vor trebui analizate si dezbatute in forumurile statutare ale Partidului in cursul lunii ianuarie", explica Iliescu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea