Social

#sindromul inflamator multisistem #coronavirus #copil #ati #copil internat la terapie intensiva

Cazul primului copil internat la ATI cu noul coronavirus! Ce spun medicii

Primul copil din Romania a fost internat cu o forma severa de coronavirus in spital, acesta ajungand la ATI. Acesta este primul caz de acest gen inregistrat in Romania. Doar 1% dintre copiii din intreaga lume, infectati cu noul coronavirus fac o forma severa a bolii.

Copilul in varsta de aproape 10 ani a facut cea mai grava forma a bolii – sindromul infamator multisistem. La inceput a fost banuit de meningo-encefalita de catre medicii din Buzau si trimis in Bucuresti pentru tratament. In capitala i s-a repetat testul de coronavirus, iesind de aceasta data pozitiv.

Intr-un final, copilul a fost diagnosticat cu sindrom inflamator multisistem provocat de coronavirus. Medicii cred ca micutul s-a infectat cu noul coronavirus odata cu parintii lui, care au fost diagnosticati in urma cu trei saptamani cu cumplitul virus. La acea vreme copilul nu a fost testat deoarece era asimptomatic.

Acesta este modul in care se dezvolta aceasta boala, care apare la 2-4 saptamani la copiii asimptomatici. Un copil poate dezvolta acest tip de inflamare a tuturor organelor chiar si dupa mai bine de 40 de zile de la infectarea cu noul coronavirus.

85 de cazuri similare in New York. Declaratiile medicului roman Adrian Popp

"M-am intalnit cu asa ceva. In statul New York am avut aproximativ 85 de astfel de cazuri. Copiii fac COVID la fel de usor ca adultii, dar situatia lor este mai buna, in sensul ca marea majoritate a acestor copii nu fac forme severe. Numai aproximativ 1% dintre acesti copii se interneaza. Din pacate, din cand in cand, vedem situatii foarte severe, cum este si acest sindrom pediatric multisistem inflamator.

Cand acest lucru apare, copilul este foarte grav, de obicei este pe ventilator si prognosticul este destul de sever. De ce se intampla la unii copii si nu se intampla la alti copii nu stim, dar s-au descris astfel de sindroame inflamatorii severe si in alte infectii virale, asa-numitul sindrom Kawasaki. Din fericire, este destul de rar", a explicat medicul roman din New York, Adrian Popp, potrivit digi24.ro.

De ce apare sindromul inflamator multisistem in cazul copiilor

Sindromul inflamator multisistem apare rar in cazul copiilor. Momentant nu este cunoscuta o cauza clara ce duce la declansarea acestuia. Specialistii au patru ipoteze, potrivit dr. Radu Tincu.

"Este o complicatie care a fost citata in legatura cu SARS-CoV-2. La acest moment sunt patru ipoteze de lucru, care inca nu sunt elucidate complet la nivel international. Prima este ca SARS-CoV-2 poate sa reprezinte un trigger (factor declansator - n.r.) pentru sistemul inflamator al organismului si sa elibereze anumite substante pro-inflamatorii in acea furtuna de citokine inflamatorie. Este prima ipoteza, cea care a fost si prima luata in calcul.

A doua ipoteza este determinata de faptul ca odata ce ne-am vindecat de SARS-CoV-2, se produce un dezechilibru imun care predispune organismul sa dezvolte ulterior, la contactul cu alti agenti patogeni, o astfel de reactie. Si acest lucru este sustinut de un lucru foarte important: majoritatea copiilor care au dezvoltat aceasta complicatie nu au facut-o in timpul bolii, au facut-o undeva la 40-42 de zile dupa ce s-au vindecat de SARS-CoV-2.

A treia explicatie este determinata de o predispozitie genetica. Pentru explicarea acestei ipoteze s-a observat, de exemplu, ca in tarile asiatice nu a fost raportata aceasta complicatie si atunci probabil s-a considerat ca este o predispozitie genetica a locuitorilor din anumite zone ale globului.

Iar a patra, care este cea mai recenta, spune ca nu toate virusurile SARS-CoV-2, ci doar anumite mutatii ale virusului ar fi capabile sa produca aceasta inflamatie la nivelul organismului", a detaliat medicul ATI Radu Tincu, potrivit digi24.ro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea