Inspectorii CSM au avut acces la acest document, dar i-au ignorat si i-au scutit de orice responsabilitate pe sefii sai, Ilie Piciorus si Ovidius Paun. Primul a ajuns in CSM, al doilea consilier al procurorului general.
Ancheta CSM de anul trecut, care a conchis ca nimeni nu e vinovat de sinuciderea procurorului, a ignorat documente de importanta cruciala.
Imediat dupa moartea procurorului Cristian Panait, s-a banuit ca sinuciderea a fost cauzata de faptul ca sefii sai, Ilie Piciorus si Ovidius Paun, i-au luat dosarul la care lucra, in care un procuror bihorean era acuzat de coruptie, pe motiv ca el intentiona sa dispuna ne-inceperea urmaririi penale. Inspectorii CSM Gabriela Voicu si Violeta Hutopila au constatat in vara trecuta, cind au cercetat cauzele mortii lui Panait, urmatoarele: Nu se poate stabili o legatura intre luarea de catre procurorul Ilie Piciorus a dosarelor aflate in lucru la procurorul Cristian Nicolae Panait, redistribuirea lor altui procuror si decesul acestuia, toate acestea fiind repartizate spre solutionare dupa data de 10 aprilie 2002. 10 aprilie 2002 este chiar ziua in care s-a sinucis Cristian Panait. Documentele spun insa altceva.
Dosarul de casa
Orice dosar penal are doua parti: una oficiala, cuprinzind rechizitoriul si probele, si care merge in instanta, si cea neoficiala, asa-numitul dosar de casa, care cuprinde toate actele intocmite de procuror, inclusiv ciornele, si care ramine la Parchet. Dosarul de casa al Afacerii Lele-Tarau, instrumentat initial de Cristian Panait si continuat de sefii sai, Ovidius Paun si Ilie Piciorus, contine documente care, daca ar fi fost luate in seama de inspectorii CSM, puteau sa indice responsabilitati certe privind circumstantele care l-au determinat pe Panait sa se sinucida. Pentru asta insa trebuie gasit raspunsul la o intrebare fundamentala: cind anume i s-a luat dosarul lui Panait?
Cronologia evenimentelor petrecute acum exact patru ani este, in acest context, extrem de importanta, pentru ca da seama asupra momentului in care divortul dintre procurorul Panait si sefii sai a devenit inevitabil si a dus la precipitarea evenimentelor.
Cronologia evenimentelor care au dus la moartea procurorului
20 aprilie 2001. Procurorul oradean Alexandru Lele il aresteaza pe Adrian Tarau, fiul prefectului de atunci al judetului Bihor, sub acuzatia de contrabanda cu combustibili. Era intr-o vineri. Premierul Adrian Nastase declara iritat ca nu crede in arestarile de vineri seara. Adrian Tarau este eliberat doua zile mai tirziu. Parchetul General incepe sa cladeasca un dosar impotriva lui Lele.
23 martie 2002, simbata, ora 20.00. Procurorul Cristian Panait, 29 de ani, de la Biroul Anchete Speciale al Parchetului General, isi ridica delegatia de deplasare la Oradea, unde urma sa investigheze acuzatiile aduse procurorului Lele. La intoarcere, ii spune matusii sale, Eleni Dumitru, la care locuia: Habar nu aveti prin ce trec. Cind ma voi intoarce de la Oradea, voi fi ori jos, ori sus.
24 martie 2002, duminica. Panait pleaca la Oradea pentru cercetari impreuna cu colega sa, Elena Radescu, si cu seful Biroului Anchete Speciale, Ovidius Paun.
27 martie 2002, miercuri. Se organizeaza perchezitia la domiciliul lui Lele. Ministrul Rodica Stanoiu apucase sa declare presei despre organizarea perchezitiei. Avertizat, Lele are timp sa-si aduca un cameraman, pentru a filma perchezitia. Panait si politistii care il insoteau incep sa se certe cu Lele. Aflat in strada, Ovidius Paun ordona sistarea perchezitiei.
28 martie 2002, joi. Procurorii se intorc la bucuresti .
29 martie 2002, vineri. Panait este chemat de seful Sectiei de Urmarire Penala, Ilie Piciorus, pentru a relata asupra celor petrecute la Oradea. Panait ii spune lui Piciorus ca va dispune neinceperea urmaririi penale a lui Lele, pentru ca nu sint probe. In aceeasi zi, procurorul general Tanase Joita anunta insa la radio ca s-a inceput urmarirea penala impotriva lui Lele. Panait isi petrece restul zilei cu colegii sai: implinea 29 de ani.
Nu exista nici un indiciu ca in acea zi s-ar fi intocmit vreun act procedural care sa-l priveasca pe Lele.
1 aprilie 2002, luni. Panait semneaza ordonanta de neincepere a urmaririi penale si i-o prezinta lui Piciorus. Iese furios din biroul acestuia si striga pe culoarele Parchetului General: Eu nu mai calc in asa Justitie!.
2 aprilie 2002, marti. Panait se duce la Parchet doar cit sa-si ia concediu. Revenit acasa, ii spune disperat matusii: Nu mai sint magistrat . La ce au scris ei acolo, nu mai pot fi nici avocat, nici jurisconsult. Nu mai sint nimic, trebuie sa o iau de la zero.
10 aprilie 2002, miercuri. Dupa o saptamina in care starea sanatatii psihice a tinarului procuror s-a deteriorat, acesta se arunca de pe terasa blocului in care locuia si moare in aceeasi seara la spital.
Prins intre vorbaria lui Joita si interesul politic
Acestea sint evenimentele derulate acum patru ani.
Procurorul Alexandru Lele, cel care era investigat de Panait, a reusit recent sa obtina documente din dosarul de casa al anchetei care il viza. Acolo exista o rezolutie a procurorului-sef Ilie Piciorus si datata 1 aprilie 2002, adica in acea zi de luni in care Panait i-a prezentat ordonanta de neincepere a urmaririi penale. In document, Piciorus rezuma cumva evenimentele de pina atunci, insa nu asa cum s-au petrecut in realitate, ci cum i-ar fi convenit lui.
Astfel, dupa ce evoca dosarul deschis pe numele lui Lele, audierile la care a fost supus si perchezitia domiciliara, Piciorus scrie: Din materialul probator existent au rezultat indicii privind vinovatia lui Lele Alexandru Florian, astfel ca la 29 martie 2002 un alt procuror, caruia i-a fost repartizat intre timp dosarul, a dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale fata de acesta. Asadar, potrivit acestui document, lui Panait i se retrasese dosarul inca din vinerea precedenta, dar Piciorus nu ofera nici o explicatie pentru acest fapt. Explicatia era in alta parte.
Joita la radio
Tot pe 29 martie, Tanase Joita deja anuntase la radio inculparea lui Lele. Iar refuzul lui Panait de a semna ordonanta de inculpare l-ar fi lasat intr-un urias ofsaid pe procurorul general. Ceva mai incolo, Piciorus evoca ordonanta de neincepere a urmaririi penale semnata de Panait, insa o catalogheaza netemeinica si nelegala, adaugind: Procurorul (Panait n.r.) nu mai era abilitat sa se pronunte in cauza, deoarece anterior dispunerii solutiei in discutie dosarul fusese repartizat altui procuror, care pusese in miscare actiunea penala prin ordonanta din 29 martie 2002. Prin aceasta precizare, Piciorus invalideaza ordonanta semnata de procurorul de caz, transformind-o intr-o hirtie fara valoare.
Au stiut si au tacut
Inspectorii CSM care au anchetat motivele mortii lui Cristian Panait au ignorat complet acest document. Ar fi fost de inteles daca nu ar fi stiut de existenta lui. Insa au stiut, intrucit il si evoca la un moment dat in raport: Este posibil ca rezolutia de preluare a dosarului de catre procurorul-sef Ovidius Paun sa se fi pus retroactiv. Inspectorii CSM admit asadar posibilitatea ca rezolutia sa fi fost antedatata, dar nu au cercetat deloc de ce. Ei au preluat doar spusele lui Piciorus, potrivit carora dosarele lui Panait au fost repartizate altor procurori dupa data mortii.
