Social

Casa Regala are din nou propriii furnizori

Palatul Elisabeta a gazduit ieri dimineata o ceremonie oficiala de conferire a certificatului de "Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I" companiei Transavia. Firma, producatoare de carne de pasare a primit distinctia dupa un an de "probe", timp in care a facut fata cu brio cererilor si exigentelor impuse de Casa Regala. Distinctia a fost primita de directorul general al Transavia, Ioan Popa. "Conferirea calitatii de furnizor al Casei Regale este o onoare deosebita pentru noi, care ne obliga o data in plus sa fim in continuare o companie de inalta tinuta, care satisface cele mai inalte standarde si reprezinta in mod demn sectorul privat romanesc in Europa si in restul lumii", a declarat Ioan Popa, dupa ce primit diploma de la Majestatea Sa Regele Mihai I. La eveniment, au participat si Majestatea Sa Regina Ana, impreuna cu Altetele lor Regale Principesa Margareta a Romaniei si Principele Radu de Hohenzollern-Veringen . La randul sau, Ioan Popa i-a daruit Regelui Mihai o masina de epoca in miniatura, adusa din Germania, felicitandu-l pentru apropiata onomastica. Casa Regala a reluat traditia acordarii titlului de "furnizor" dupa o jumatate de secol de pauza. Casa Regala mai are furnizori de produse si accesorii vestimentare (Doina Levintza si Dan Coma, din decembrie 2005), prosoape (Frottirex, din mai 2005), vinuri (Murftalar, din noiembrie2003) si vinuri spumante ( Cramele Halewood , din aprilie 2006).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea