Social

Capitala interzisă a Myanmarului, prezentată pentru prima dată lumii

Junta militară birmaneză a deschis pentru prima oară porţile noii sale capitale pentru presa internaţională. Lovit de secretomanie , guvernul care a schimbat numele "Ţării aurului", din Birmania, în Myanmar, a decis în octombrie 2005 să se mute din capitala colonială, Rangoon, căreia îi spunea Yangon, la Naypyidaw, o localitate aflată la jumătatea distanţei dintre cele mai mari oraşe din ţară – Rangoon, situate în sud, şi Mandalay, din nord. Un regim dictatorial condamnă la sărăcie şi izolare unul dintre cele mai mari şi mai bogate state din Asia. Din această cauză, puţină lume ştie că Myanmarul ascunde una dintre minunile planetei: Bagan, teritoriu muntos, presărat cu 2.000 de temple . Puţini vizitatori pot admira frumuseţile exotice din acest colţ de lume. De astă dată, însă, "au fost oferite vize pentru toţi cei care au solicitat să vadă noua capitală, inclusiv cei de pe lista neagră", după cum a afirmat un angajat al Ministerului de Informaţii. Circa 50 de ziarişti străini au primit permisiunea de a asista la marea paradă organizată, ieri, cu prilejul Zilei Forţelor Armate, în noua capitală Naypyidaw, al cărei nume s-ar traduce Oraşul Regal. Principala atracţie pentru ziarişti a fost oraşul însuşi. Mai puţin au fost preocupaţi de parada celor 10.000 de soldaţi, care au defilat - pe principalul bulevard străjuit de statuile celor mai importanţi trei regi birmanezi – sub privirile comandantului suprem, generalul Than Shwe. Unii ziarişti nu au înţeles nici pană acum rostul mutării capitalei. Regimul, care rivalizează în izolare cu cel din Coreea de Nord, argumentează că este preferabil, pentru o capitală naţională, un oraş situat la mijlocul distanţei dintre Yangon şi Mandalay. Disidenţii din exil spun însă că junta, care este la putere din 1962, a devenit paranoică după ce americanii au invadat Irakul. Unii spun că astrologii i-au prezis lui Than Shwe (74 de ani) o schimbare bruscă. Alţii s usţin însă că generalul a dorit să împlinească visul birmanezilor, de a construi o nouă capitală care să dea startul unei noi ere. În noua capitală, a cărei construcţie continuă în mijlocul junglei, deşi este foarte avansată, s-au ridicat deja hoteluri care în aceste zile au fost pline de diplomaţi şi invitaţi la sărbătoarea militară. Problema este să ajungi acolo! Cu greu se găsesc bilete pentru zborurile spre Yangon – trei pe săptămană şi mersul pe şosea presupune circa opt ore la volan.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea